Accesoriile sufletului gol: când pierderea lasă în urmă un om incomplet

LOVE. În fața durerii, fiecare om reacționează diferit. Unii își poartă suferința în tăcere, păstrând vie amintirea celui pierdut, alții caută alinare în muncă, în prieteni sau în momente de singurătate asumată. Și sunt cei care, neputând suporta golul lăsat în urmă, își umplu viața cu prezențe temporare, căutând nu dragoste, ci doar un substitut al ei.

Așa era și el – un bărbat trecut printr-o pierdere care îi redesenase întreaga existență. Soția sa dispăruse cu ani în urmă, dar, odată cu ea, plecase și partea din el care mai putea simți iubirea adevărată. Încercase să meargă mai departe, dar singurătatea devenise o umbră de care nu se putea despărți. Așa că, în loc să caute o nouă iubire, a început să-și înconjoare viața cu „accesorii” – femei tinere, frumoase, care îi țineau companie, fără să-i atingă inima.

Pentru familie, era un gest de neînțeles. Fiii săi îl priveau cu dezamăgire, simțind că își trădează trecutul. Cel mare, furios, l-a confruntat într-o seară de Crăciun, când tatăl său a venit la masă însoțit de o tânără femeie.

— Chiar nu ți-e rușine? Mama a dispărut de atâta vreme și tu te afișezi cu puștoaice? Și chiar acum… de Crăciun?

Bătrânul zâmbi, nu cu superioritate, ci cu o tristețe adâncă. Își privi fiul și îi răspunse calm:

— Dragul meu, iubirea mea a plecat odată cu mama voastră. Astea… astea sunt doar accesorii.

Și-atunci, fiul a înțeles. Poate că nu era de acord, poate că sufletul îi spunea că tatăl său greșește, dar în acel moment a realizat un lucru esențial: fiecare om își poartă durerea în felul său. Unii își construiesc ziduri, alții pun măști, iar unii își umplu viața cu prezențe care nu înseamnă nimic, doar pentru a nu se lăsa înghițiți de singurătate.

Nu toate alegerile sunt corecte, dar toate au o poveste în spate. Și poate că, uneori, ceea ce pare superficial este doar o luptă mută împotriva unui gol pe care nimeni altcineva nu-l poate înțelege.