Acord politic pentru noua Lege a Salarizării. Nicușor Dan a reunit PSD, PNL, USR și UDMR în jurul reformei

LEGISLAȚIE. Un pas important pentru reforma salarizării din sectorul public a fost făcut după ce liderii principalelor partide politice au semnat acordul privind adoptarea noii Legi a Salarizării. Potrivit Administrației Prezidențiale, medierea discuțiilor a fost coordonată de Nicușor Dan, iar documentul a fost agreat de reprezentanții PSD, PNL, USR și UDMR.

Conform acordului, formațiunile politice semnatare își asumă adoptarea noii legislații până la finalul actualei sesiuni parlamentare. Reforma reprezintă una dintre etapele importante asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, termenul-limită pentru implementare fiind 1 iulie 2026.

Documentul stabilește câteva reguli clare privind aplicarea noii grile de salarizare. Una dintre cele mai importante prevederi este aceea că niciun angajat din sectorul public nu va avea venitul total diminuat în urma aplicării noii legi. În același timp, acordul introduce limite stricte privind impactul bugetar al reformei.

Astfel, cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor putea depăși cu mai mult de 8 miliarde de lei nivelul cheltuielilor din anul precedent. Liderii politici au subliniat că reforma trebuie implementată fără ca România să își încalce angajamentele fiscale asumate la nivel european.

O altă decizie importantă este legată de modul de aplicare al noii legi. Potrivit înțelegerii, reforma va intra integral în vigoare la 1 ianuarie 2027, fără aplicare etapizată și fără modificări ulterioare prin intervenții speciale sau excepții introduse ulterior.

Acordul politic a fost semnat de Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor.

În perioada următoare, Ministerul Muncii urmează să publice proiectul de lege și să înceapă consultările cu sindicatele și toate categoriile profesionale vizate. Noua lege a salarizării este considerată una dintre cele mai importante reforme administrative și fiscale ale ultimilor ani, având un impact direct asupra întregului sistem public din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare