Activități cu tematică antidrog în taberele de elevi din județul Mureș

COMUNICAT DE PRESĂ. De la începutul vacanței școlare, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Mureș a intensificat activitățile de prevenire a consumului de droguri adresate elevilor participanți în tabere educative.
În acest sens, au fost derulate 19 activități de informare cu privire la problematica consumului de droguri, de care au beneficiat 480 de elevi participanți în taberele educative sau centrele de agrement din localitățile Târgu Mureș, Reghin, Sovata, Suseni, Șăulia.
Astfel, prin jocuri si discutii interactive, copiii au aflat cum să îşi gestioneze emoţiile, să facă alegeri corecte, precum şi unde să se adreseze, în caz de nevoie, pentru a primi sprijin de specialitate.
De asemenea, în cadrul activităților, au fost abordate teme care au vizat efectele consumului de droguri asupra sănătăţii, problemele sociale şi motivele debutului în consumul de droguri.
Reamintim faptul că prevenirea consumului de droguri reprezintă o prioritate a Agenției Naționale Antidrog, iar programele, proiectele şi intervenţiile de prevenire au ca obiectiv informarea, educarea şi conştientizarea populaţiei generale, şcolare şi grupurilor vulnerabile, cu privire la efectele consumului de substanțe psihoactive.
CENTRUL REGIONAL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG TÂRGU MUREȘ







