Adopția în România se schimbă: mai multă pregătire, mai mult sprijin și o înțelegere mai profundă a nevoilor copilului
ȘTIRI POZITIVE.„Iubirea este esențială, dar nu suficientă.” Este una dintre ideile centrale desprinse din experiența unor părinți adoptivi și specialiști care lucrează de ani de zile cu familii și copii care au trecut prin sistemul de protecție. În România, adopția nu mai arată ca în urmă cu un deceniu. Procedurile au fost schimbate, informațiile sunt mai accesibile, iar discuția despre adopție s-a mutat tot mai mult din zona strict administrativă către pregătirea emoțională, acomodarea copilului și sprijinul oferit familiei după adopție.
La sfârșitul anului 2025, România avea 7.762 de copii adoptabili. Dintre aceștia, 186 aveau între 0 și 2 ani, 742 între 3 și 6 ani, 3.824 între 7 și 13 ani, iar 3.010 erau adolescenți cu vârste între 14 și 17 ani. În același an, 1.093 de copii au fost adoptați, dintre care 1.080 prin adopție națională și 13 prin adopție internațională.
Dincolo de aceste cifre se află însă povești, așteptări, temeri și provocări care nu pot fi rezolvate prin simpla finalizare a unui dosar.
De la procedură administrativă la pregătirea familiei
În ultimii zece ani, procesul de adopție din România a cunoscut schimbări importante. Cadrul legislativ a evoluat, informațiile despre copii și despre procedură sunt mai accesibile, iar discuția publică despre adopție a devenit mai complexă.
Specialiștii atrag însă atenția că pregătirea familiei nu ar trebui să se limiteze la obținerea atestatului.
Procesul începe cu analiza motivației familiei, continuă cu informarea, depunerea documentelor, evaluarea socială și psihologică și pregătirea pentru obținerea atestatului. Ulterior urmează potrivirea cu un copil adoptabil, întâlnirile dintre copil și viitorii părinți, evaluarea relației, încredințarea în vederea adopției și, în cele din urmă, încuviințarea adopției de către instanță.
Pentru multe familii, cele mai dificile momente nu sunt însă cele birocratice, ci cele în care trebuie să-și confrunte propriile așteptări cu realitatea copilului care urmează să intre în viața lor.
„Copilul nu începe să aibă un trecut în ziua adopției”
Liviu și Mirela Mihăileanu, părinți adoptivi și fondatorii organizației Tzuby’s Kids, lucrează de aproximativ un deceniu cu familii adoptive, familii de plasament, copii cu istoric de traumă și specialiști din sistem.
Din experiența lor, una dintre cele mai importante schimbări este trecerea de la întrebarea dacă o familie este eligibilă pentru adopție la o întrebare mult mai importantă: este familia pregătită să înțeleagă și să susțină copilul concret care va veni în viața ei?
Copilul adoptat vine cu propria poveste, iar aceasta nu începe în momentul în care este preluat de noua familie. Pierderea familiei biologice, schimbările de mediu, separările sau experiențele dificile pot influența modul în care copilul privește relațiile și lumea din jur.
De aceea, părinții trebuie să fie pregătiți să înțeleagă faptul că anumite comportamente nu reprezintă neapărat lipsă de educație sau răutate. Uneori, ele pot fi forme prin care copilul exprimă frică, nesiguranță sau nevoia de control.
Mitul că „iubirea rezolvă totul”
Unul dintre cele mai periculoase mituri despre adopție este că, odată ajuns într-o familie iubitoare, copilul va deveni automat fericit și se va atașa rapid de părinți.
În realitate, lucrurile pot fi mult mai complexe.
Un copil care a trecut prin pierderi sau experiențe dificile poate avea nevoie de timp pentru a învăța că adultul din fața lui este de încredere și că relația nu va dispărea.
Uneori poate respinge afecțiunea, poate testa limitele, poate manifesta furie sau poate încerca să controleze situațiile din jurul său. Aceste reacții pot fi greu de înțeles pentru părinți, mai ales dacă aceștia au pornit la drum cu imaginea unei familii care se va forma imediat.
De aici și importanța pregătirii.
Iubirea rămâne fundamentală, dar trebuie însoțită de răbdare, consecvență, înțelegere și, atunci când este necesar, sprijin specializat.
Primele luni acasă nu sunt întotdeauna cele mai dificile
Venirea copilului acasă este adesea percepută drept finalul procesului de adopție. Pentru relația dintre copil și părinți, este însă doar începutul.
Primele luni pot fi intense. Uneori copilul este foarte cooperant și atent la reguli, iar părinții au impresia că adaptarea se produce rapid. Ulterior, pe măsură ce începe să se simtă mai în siguranță, pot apărea furia, opoziția, regresul sau testarea limitelor.
Specialiștii atrag atenția că aceste comportamente nu înseamnă automat că relația se deteriorează. În anumite situații, ele pot indica faptul că micuțul începe să se simtă suficient de sigur pentru a-și exprima emoțiile și temerile.
Tocmai de aceea, sprijinul după adopție este la fel de important ca pregătirea de dinainte.
Tzuby’s Kids: peste 2.000 de familii ghidate în procesul de adopție și plasament
În ultimii zece ani, Tzuby’s Kids spune că a ghidat peste 2.000 de familii în procesul de adopție și plasament familial.
Organizația a dezvoltat și ghidul „Pregătirea pentru adopție. Călătoria care îți schimbă viața”, conceput ca instrument de pregătire pentru viitorii părinți.
Potrivit organizației, ghidul este utilizat ca material profesional în 92% dintre Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din România. Materialul abordează teme precum atașamentul, trauma, așteptările părinților, acomodarea copilului și relația dintre copil și noua familie.
Experiența acumulată în lucrul cu familiile a dus și la dezvoltarea unor grupuri de sprijin și tabere destinate familiilor adoptive și copiilor.
România are nevoie de mai mult sprijin după adopție
Deși procedurile oficiale sunt esențiale, experiența familiilor arată că nevoile nu dispar odată cu finalizarea adopției.
Părinții pot avea nevoie de consiliere, grupuri de sprijin, specialiști care cunosc particularitățile adopției și ale traumei, dar și de colaborarea cu școala și medicii.
La fel de important este ca societatea să înțeleagă că un copil adoptat nu trebuie privit prin prisma etichetei de „copil adoptat”. Adopția reprezintă o parte din povestea lui, dar nu îi definește întreaga identitate.
Școala, rudele, medicii și ceilalți adulți din jurul copilului trebuie să respecte dreptul acestuia la intimitate și demnitate și să evite întrebările sau comentariile care îi pot accentua sentimentul de diferență.
Ce le spun specialiștii celor care se gândesc să adopte
Pentru cei care iau în calcul adopția, primul pas ar trebui să fie unul de sinceritate.
De ce își dorește familia să adopte? Este pregătită să accepte trecutul copilului? Ce așteptări are? Ce resurse emoționale și practice are? Este dispusă să ceară ajutor atunci când situația o depășește?
Specialiștii recomandă informarea temeinică, participarea la cursuri de pregătire, discuțiile cu familii adoptive și, acolo unde este posibil, participarea la grupuri de sprijin.
De asemenea, este important ca viitorii părinți să înțeleagă că nu există o adopție perfectă și nici părinți perfecți.
Există însă părinți dispuși să învețe, să se adapteze și să rămână alături de copil chiar și atunci când lucrurile nu evoluează conform așteptărilor.
Adopția nu este doar despre momentul în care un copil ajunge acasă. Este despre construirea, zi după zi, a sentimentului de apartenență, siguranță și familie. Iar pentru ca această relație să reziste, iubirea trebuie să fie însoțită de răbdare, înțelegere și sprijin.
Sursă: Pozitivești
