AEROPORT TRANSILVANIA – Zborurile Târgu Mureș – Londra vor fi operate de Tarom, până când HiSky obține autorizația de zbor în Marea Britanie

0
236

DECIZIE. Zborurile companiei HiSky Europe SRL Londra – Târgu Mureș și retur, de pe Aeroportul Stansted (Londra) și Aeroportul Transilvania vor fi operate de o aeronavă a companiei Tarom, aceasta având acceptul pentru operarea zborului din partea CAA (Civil Aviation Authority) UK. Decizia va fi în vigoare până când compania HiSky Europe SRL, care administrează operatorul aerian HiSky, va obține autorizația necesară pentru a zbura în Marea Britanie.

 

Conform Boarding Pass, costurile de operare de către TAROM a acestor zboruri vor fi suportate de HiSky, iar compania națională Tarom va zbura pe ruta București OTP – Londra STN – Baia Mare – Târgu Mureș – București OTP cu o aeronavă Boeing 737-800NG înmatriculat YR-BGK.

 

Compania HiSky, care deţine certificat european de zbor care îi permite să efectueze zboruri în toate ţările membre ale Uniunii Europene, însă după ieșirea din UE a Marii Britanii, operatorii certificați UE au nevoie de un certificat de operatori din ţări terţe (TCO) pentru a putea opera zboruri în această țară, a anunțat că a depus solicitarea în 13 noiembrie 2021.

 

Cererea companiei din Republica Moldova este în proces de aprobare, oficialii companiei explicând că în perioada pandemiei, CAA UK lucrează în regim limitat. Firma Hisky Europe SRL, care administrează în România operatorul aerian din Republica Moldova, va primi 600.000 de euro (bani care vor fi plătiți din bugetul județului Mureș) ca ajutor de stat (aprobat de Consiliul Europei) pentru a opera de pe Aeroportul Transilvania trei noi zboruri regulate externe (spre Londra, Milano și Paris).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ