AJUTOR – Doi medici din Târgu Mureș, detașați la spitalul din Sfântu Gheorghe unde jumătate din medicii de la Terapie Intensivă sunt infectați cu COVID-19

DECIZIE. Începând de astăzi, 13 aprilie 2020, un medic specialist ATI și un medic rezident ATI din Târgu Mureş au fost detaşaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe, pentru a sprijini activitatea Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), unde 20 de cadre medicale au fost diagnosticate cu COVID-19.
Primul caz de infectare cu noul coronavirus în rândul cadrelor medicale din Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe a fost anunţat de conducerea unității spitalicești în 22 martie, secţiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Blocul de naşteri intrând în carantină. Ulterior, alte patru cadre medicale din respectivele secţii au fost diagnosticate cu COVID-19 şi internate în spital.
În 26 martie, şi Secţia ATI a intrat în carantină, după confirmarea unui caz de coronavirus la un pacient, și a început testarea întregului personal medical. În 10 aprilie, conducerea spitalului a confirmat că 20 din cele 38 de cadre medicale ale Secției ATI au fost diagnosticate cu COVID-19 și a solicitat detaşarea unor medici de specialitate din judeţele Mureş, Harghita sau Braşov.
Duminică, 12 aprilie, în județul Covasna erau confirmate 117 persoane infectate cu noul coronavirus, cu 26 mai multe decât sâmbătă, potrivit Instituției Prefectului Covasna.
Andrada VLAS