ALEGERI LOCALE – Târgumureșenii își aleg al 4-lea primar din istoria post-comunistă: 13 pretendenți, al treilea cel mai mare număr de candidați

ARHIVĂ. Începând din 1990, administrația locală din municipiul reședință de județ, Târgu Mureș, a fost condusă de 6 persoane dintre care doar 3 au fost alese de târgumureșeni. Comunistului Ironim Buda (primar în 1975-1989, ultima perioadă a regimului comunist), i-au urmat în primii 2 ani post-comunism primarii numiți Dumitru Moldovan (o scurtă perioadă din ianuarie 1990), Dezső Orbán (o scurtă perioadă, ianuarie-august 1990) și Victor Suciu (în perioada 1990-1992).

 

Primele alegeri locale libere după anii comunismului au avut loc în 1992. În Târgu Mureș, funcția de primar al municipiului a fost câștigată de Nagy Győző (UDMR), care a câștigat cu 56,8% (respectiv 55.397 de voturi). Cel de-al doilea primar al municipiului Târgu Mureș decis de cetățeni a fost Fodor Emeric Carol (așa era înscris oficial Fodor Imre – UDMR), la alegerile din 1996, cu 52,46% (respectiv 43.294 de voturi). În fine, cel de-al treilea primar ales de cetățeni a fost Dorin Florea (în 2000 – cu 51,47% , respectiv 47.553 de voturi, în turul 2; 2004 – cu 56,53%, respectiv 48.556 voturi; 2008 – cu 52,52%, respectiv 40.241 de voturi; 2012 – cu 50,07%, respectiv 38.757 voturi; 2016 – cu 42,95%, respectiv 27.262 de voturi).

 

În 27 septembrie 2020, târgumureșenii își aleg cel de-al șaptelea primar al perioadei post-comuniste și al patrulea pe care și-l decid prin propria lor voință. Pe buletinul de vot, oferta e substanțială, 13 candidați (în ordine alfabetică): Theodora Mariana Nicoleta Benedek (PNL), Lavinia Corina Cosma (PV), Florin Florea (independent), Horațiu Simion Gorea (independent), Sergiu Claudiu Maior (Pro România), Adrian Sorin Mureșan (POL), Corneliu Dorin Oltean (ALDE), Sergiu Vasile Papuc (PSD), Emil Marius Pașcan (PMP), Nicolae Dragoș Ploeșteanu (AUR), Nadia Dinuca Rață (ADN), Ioana Ștefana Roman (USR PLUS) și Soós Zoltan (independent) – imaginile candidaților, în fotografie.

 

Doar la două exerciții electorale pentru funcția de primar de Târgu Mureș au candidat mai mulți pretendenți: cele din anii 1996 (15 candidați) și 2000 (14 candidați) – detalii AICI.

 

Cătălin VISCHI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare