ALES – Mureșeanul Tompa Gábor, preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa

CONDUCERE. Regizorul de teatru Tompa Gábor, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj-Napoca, a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE – asociație fondată în anul 1990 de Jack Lang, ministrul Culturii din Franţa de la acea vreme, şi de cunoscutul regizor Giorgio Strehler, directorul Teatrului Piccolo din Milano).
Tompa a fost ales în cea mai înaltă funcție de conducere a asociației teatrale europene, care pune accent pe diversitatea culturală şi lingvistică şi iniţiază forme de colaborare internaţională, în urma Adunării Generale a UTE care a avut loc la Teatrul Vígszínház din Budapesta (Ungaria).
Tompa Gábor, care îl succede în funcția de președinte UTE pe regizorul ceh Michal Dočekal (fost director al Teatrului Naţional din Praga), s-a născut 8 august 1957 în Tîrgu Mureș și, în anul 2000, a fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer – „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii”.
În calitate de președinte, Tompa a anunțat că dorește reluarea festivalul anual organizat de către Uniunea Teatrelor din Europa (ultima ediţie a fost organizată, în 2008, de Teatrul Bulandra din București, în parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj).
msnews