Alexandru Ioan Cuza – Domnul Unirii și începuturile României moderne
ISTORIE. Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române Unite (1859-1866), s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad, într-o familie de boieri moldoveni cu tradiție în administrația țării. Educația sa a început la pensionul francezului Victor Cuenim, unde i-a cunoscut pe Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, iar studiile și le-a continuat la Paris, obținând bacalaureatul în litere în 1835. A urmat cursuri de drept și medicină în Italia, dar nu le-a finalizat. Revenit în țară, a intrat în armată cu gradul de cadet, iar în 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti.
Cuza s-a alăturat mișcării revoluționare din Moldova în martie 1848, susținând reformele și cerând dizolvarea Adunării Obștești. Revolta a fost rapid reprimată, iar el a reușit să evadeze și să ajungă în Transilvania, participând la Marea Adunare Națională de la Blaj. Ulterior, a organizat la Cernăuți un comitet revoluționar și a călătorit în Viena, Paris și Constantinopol. S-a întors în Moldova alături de noul domn Grigore Ghica, un susținător al Unirii.
În anii următori, Cuza a deținut funcții importante în administrație și justiție, devenind pârcălab de Galați și ajungând la conducerea armatei moldovene în 1858. După alegerile din decembrie 1858 – ianuarie 1859, a fost ales în unanimitate domn al Moldovei (5 ianuarie) și al Țării Românești (24 ianuarie), realizând astfel Unirea de facto a celor două principate.
La 1 aprilie 1859, Conferința Puterilor Garante de la Paris a recunoscut dubla alegere a lui Cuza, iar în 1861, un firman otoman a oficializat unificarea administrativă. Pe 11 decembrie 1861, Cuza a proclamat: „Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată…”, stabilind astfel bazele statului român modern.
În timpul domniei sale, Cuza a inițiat reforme fundamentale:
• Unificarea instituțiilor – Armata, administrația și sistemele fiscale ale celor două principate au fost integrate. Bucureștiul a devenit capitala țării, iar ziua de 24 ianuarie a fost declarată sărbătoare națională.
• Reforma agrară – Țăranii au primit drept de proprietate asupra terenurilor pe care le lucrau.
• Secularizarea averilor mănăstirești – Peste 25% din terenurile agricole ale țării au trecut în proprietatea statului.
• Reforma învățământului – A fost introdusă educația primară obligatorie și au fost fondate universitățile din Iași (1860) și București (1864).
• Organizarea armatei – A fost creat un stat major unic, iar armata a fost modernizată.
Sfârșitul domniei
Reformele sale radicale i-au atras opoziția marilor boieri și a conservatorilor. Pe 11 februarie 1866, a fost obligat să abdice și a fost exilat. A trăit în exil la Viena, Florența și Heidelberg, unde a murit în 1873.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost scurtă, dar esențială pentru modernizarea României și consolidarea Unirii. Reformele sale au pus bazele statului român modern și i-au asigurat un loc de cinste în istoria națională.
