Alexia Stegar (ACS Târgu Mureș), convocată la naționala României de cadete!

CONVOCARE. Handbalul mureșean continuă să confirme valoarea! Alexia Stegar, jucătoare la ACS Târgu Mureș, a fost convocată la lotul național de cadete al României, urmând să participe la pregătirea centralizată de la Bistrița, în perioada 17-23 februarie 2025.

„Aceasta este prima convocare la un lot național pentru o sportivă a clubului nostru! Deși suntem un club tânăr, rezultatele pozitive din ultimii ani încep să fie recunoscute și la nivel individual. Alexia Stegar deschide drumul spre loturile naționale, alături de coechipierele care au participat la selecțiile din octombrie și decembrie 2024. Suntem mândri de ea și încrezători că își va demonstra valoarea. De asemenea, suntem siguri că și alte jucătoare de la ACS Târgu Mureș vor primi convocări la următoarele acțiuni ale echipei naționale de cadete. Alexia este un exemplu pentru colegele mai mici din cadrul clubului nostru!”, au transmis reprezentanții ACS Târgu Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare