Alianța DIVERSE, din care face parte UMFST, recunoscută oficial ca Alianță Universitară Europeană

UMFST. Întâlnirea Alianței DIVERSE la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș este un moment important în strategia de internaționalizare a universității și de implicare activă, printr-un un model românesc de performanță, în consolidarea spațiului european al științei și cunoașterii, care se adaugă momentelor de referință pentru aniversarea celor 80 de ani de istorie instituțională.

La Târgu Mureș, în cadrul reuniunii Alianței universitare europene DIVERSE – din care face parte și UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a fost anunțată primirea scrisorii oficiale din partea Direcției Generale pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură a Comisiei Europene, transmisă joi, 2 octombrie, prin care Alianța universitară DIVERSE, deținătoare a Sigiliului de Excelență, este oficial recunoscută ca Alianță Universitară Europeană.

Alianța universitară DIVERSE (Diversity and Inclusion, Visibility, Equity, Research, Sustainability, Excellence) reunește 12 universități din 11 țări europene, însumând peste 150.000 de studenți și peste 15.000 de cadre didactice și cercetători.
Universitățile membre sunt:
🔸 Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș – România
🔸 Hogeschool PXL – Belgia
🔸 Technische Hochschule Nürnberg Georg Simon Ohm – Germania
🔸 Rosenheim University of Applied Sciences – Germania
🔸 Satakunta University of Applied Sciences – Finlanda
🔸 Algebra Bernays University – Croația
🔸 Universidade Autónoma de Lisboa – Portugalia
🔸 Windesheim University of Applied Sciences – Țările de Jos
🔸 Griffith College – Irlanda
🔸 Beykent University – Turcia
🔸 SMK College of Applied Sciences – Lituania
🔸 Universidad Europea del Atlántico – Spania
DIVERSE și-a propus să devină un lider global în Venture Science și Deep Tech, consolidându-se ca o instituție europeană multidisciplinară axată pe inovație tehnologică și antreprenoriat, promovând în același timp valorile europene. Prin activitățile sale, alianța dezvoltă:
🔸 Campus transnațional și multilingv
🔸 Programe de studii comune (joint degrees)
🔸 Mobilități academice și profesionale în întreaga Europă
🔸 Sprijin pentru cercetare, infrastructuri și resurse partajate
🔸 O rețea solidă de parteneri și actori instituționali la nivel european
E pluribus unum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare