Alocațiile copiilor vor fi majorate din ianuarie 2025: iată cât vor primi în plus cei mici

SPRIJIN. Alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate începând cu luna ianuarie 2025, cu o creștere de 10,4%. Astfel, copiii sub 2 ani sau cei cu dizabilități vor primi o alocație mărită de la 719 lei la 794 de lei, iar pentru copiii peste 2 ani, alocația va crește de la 292 de lei la 323 de lei.

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat oficial publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. „Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor beneficia de aceste alocații majorate. Fondurile necesare vor proveni din bugetul Ministerului Muncii, iar plățile vor fi gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială,” a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii.

De asemenea, alocațiile au fost majorate și în ianuarie 2024, cu 13,8%. Potrivit datelor oficiale din august 2024, 3.478.329 de copii beneficiau de alocații de stat, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în București (358.943) și județele Iași, Suceava, Constanța, Bacău și Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare