Ambasadorul SUA la București: Parteneriatul cu România „nu a fost niciodată mai puternic”

POLITICĂ EXTERNĂ. Relația dintre România și Statele Unite a ajuns la cel mai solid nivel din istoria sa și este mai importantă ca oricând, a declarat ambasadorul american Darryl Nirenberg, în cadrul vernisajului expoziției „SUA–România. Istorie, diplomație și drumul spre democrație”.
Evenimentul, desfășurat joi în prezența președintelui Nicușor Dan și a reprezentanților instituțiilor partenere, a oferit prilejul unei treceri în revistă a legăturilor istorice și diplomatice dintre cele două state.
Darryl Nirenberg a afirmat că este o onoare să reprezinte Statele Unite la București, în calitate de reprezentant al președintelui Donald Trump. Diplomatul le-a mulțumit autorităților române și celor implicați în realizarea expoziției, subliniind importanța cunoașterii trecutului pentru înțelegerea prezentului și construirea viitorului.
Ambasadorul a vorbit și despre parcursul său personal. Acesta a povestit că, în perioada facultății, a renunțat la studiile economice pentru a se dedica istoriei, în urma unei discuții cu tatăl său, care l-a încurajat să urmeze domeniul de care era cu adevărat pasionat.
Nirenberg a mărturisit că nu și-ar fi imaginat atunci că alegerea făcută îl va conduce, după mai mulți ani, în funcția de ambasador într-o țară a cărei istorie o studiase. Înaintea începerii mandatului său la București, diplomatul a încercat să aprofundeze trecutul României, considerând că identitatea unui popor nu poate fi înțeleasă fără cunoașterea experiențelor istorice prin care acesta a trecut.
Oficialul american a amintit și de legăturile familiei sale cu Europa Centrală și de Est. Bunicii săi au emigrat din această regiune în Statele Unite în urmă cu mai bine de un secol, iar experiențele lor au contribuit la formarea valorilor transmise generațiilor următoare: credința, respectul pentru familie, mândria față de propria moștenire și seriozitatea în muncă.
În opinia ambasadorului, aceste principii se regăsesc și în societatea românească și formează fundamentul relației speciale dintre cele două țări. Darryl Nirenberg a subliniat că parteneriatul româno-american este construit pe valori democratice comune și pe apartenența ambelor state la civilizația occidentală.
Relația bilaterală continuă să se dezvolte în domenii esențiale precum securitatea, apărarea, diplomația, economia și cultura. Ambasadorul a transmis că Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite „nu a fost niciodată mai puternic” și nici mai important decât în actualul context internațional.




