ANRE impune contorizare suplimentară prosumatorilor

ENERGIE. ANRE impune condiția ca prosumatorii să se conecteze la rețeaua de energie electrică numai după instalarea unui contor suplimentar, în plus față de cel deja existent la limita proprietății, generând o risipă de aproximativ 100 de milioane de euro, avertizează asociația prosumatorilor. Potrivit informațiilor furnizate, „după o perioadă de aproape două luni în care am solicitat eliminarea acestei taxe la toate nivelurile decizionale din România, APCE constată că toate autoritățile manifestă o rezistență puternică în a scoate din legislație acest articol ‘dăunător’, în ciuda demonstrațiilor noastre că această taxă poate fi eliminată fără a încălca Directivele Europene.”

Până la data publicării acestui comunicat, ANRE nu a răspuns oficial care este rostul acestui contor suplimentar. Având în vedere că prin art. 21 Alin.3 din OUG163 a fost creat cadrul legat pentru taxarea autoconsumului este simplu de anticipat că acest contor suplimentar va fi folosit pentru impunerea „taxei pe soare”. „Taxa pe soare” este o posibilitate legală, strecurată abil în legislaţia românească prin art. 21 Alin.3 din OUG163, de a taxa energia electrică produsă de prosumatori şi consumată direct de aceştia. Este o taxa pe autoconsum. Această taxă nu are legătură cu excesul de energie electrică pe care prosumatorii îl injectează în reţea”. Costul total pentru instalarea unui contor, care include echipamentul şi manopera, este de aproximativ 450 euro. În România avem aproximativ 120.000 de prosumatori, ceea ce înseamnă un cost de aproximativ 54.000.000 euro pentru instalarea unor contoare inutile. Estimările pentru anul 2024 sunt de peste 100.000 de noi prosumatori (doar prin programul Casa Verde 2023 ar trebui să avem aproximativ 90.000 de prosumatori) pentru care se vor consuma încă aproximativ 50.000.000 euro pentru contoare suplimentare„, se arată într-un comunicat al Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie.

Potrivit reprezentanților APCE, declarația președintelui ANRE, George Niculescu, conform căreia „costul acestui contor este suportat de operatorii de distribuție, singurele cheltuieli adiționale pentru prosumator fiind legate de cutia de distribuție în care va fi montat acest contor„, nu face decât să ascundă faptul că de fapt, costurile pentru aceste contoare inutile sunt suportate de toți prosumatorii și consumatorii de energie electrică din România.

Operatorii de distribuţie plătesc aceste contoare folosind exclusiv bani din facturile de energie electrică plătite de toţi românii. Într-o perioadă în care România are nevoie de investiţii în infrastructura de distribuţie, ANRE dă ordine pentru contoare inutile în valoare de peste 100.000.000 euro. Am constatat cu surprindere că ANRE a eşuat în a explica motivul pentru care instalează un contor suplimentar pentru autoconsum în cazul prosumatorilor. Nu există un precedent în Europa. Toţi prosumatorii din Europa au un singur contor„, notează asociaţia de profil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare