Apelul Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor Mureş pentru actualizarea actelor de identitate

COMUNICAT DE PRESĂ.Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Mureş aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că, la nivelul județului sunt în evidenţe 21.450 persoane care nu au solicitat eliberarea unui act de identitate ca urmare a expirării valabilității celui deținut anterior, din care 18.891 din anii anteriori și 6.170 din anul curent. Pentru 15.280 persoane sunt înscrise în Registrul Național de Evidență a Persoanelor mențiuni justificative cu privire la motivul pentru care nu au solicitat eliberarea actului de identitate în termenul prevăzut de lege (ex. plecați în străinătate, plecați în altă localitate, posibil decedați, necunoscuți la adresă, alte cazuri).

Conform prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, cu modificările şi completările ulterioare, actul de identitate se preschimbă la expirarea termenului de valabilitate, sens în care, titularul sau reprezentantul legal este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puțin de 15 zile.

De asemenea, persoanele care ale căror acte de identitate sunt pierdute, furate, distruse, deteriorate, alte cazuri, au obligaţia să solicite eliberarea unui nou document de identitate la S.P.C.P.L.E.P. care deserveşte localitatea de domiciliu.

Având în vedere apropiatele procese electorale din data de 9 iunie 2024, invităm cetățenii să intre în legalitate cu acte de identitate valabile, în scopul evitării situațiilor în care nu vor putea să îşi exercite dreptul de vot.

 

DIRECTOR GENERAL,

CODRUȚA SAVA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare