AUGUST – Salarii mai mari pentru sectorul bugetar

POZITIV. Ministrul Muncii anunță majorări salariale pentru bugetari, începând cu luna august.
El a precizat că de creșteri vor beneficia și angajații ministerelor Culturii, Transporturilor și cei ai Institutului Național de Statistică.
 
“Începând cu luna august o să se acorde o pătrime din diferența dintre salariul de bază prevăzut de legea cadru nr 153/2017 pentru anul 2022 și luna decembrie 2021”, a declarat Budăi.
 
El a fost întrebat și despre o majorare salarială pentru funcționarii din cadrul ministerelor Culturii, Transporturilor și INS.
“Este un memorandum care a fost aprobat în Guvern pentru salariile din INS și o echilibrare a ceea ce înseamnă salariile din ministerul Culturii și Ministerul Transporturilor”, a explicat ministrul Muncii.
 
Întrebat care este impactul bugetar al acestor măsuri, Marius Budăi a răspuns: “S-a făcut o analiză a tuturor bugetelor, s-a discutat cu aproximativ toți ordonatorii de credite, în special cu ministerele. Aceste majorări salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin legea bugetului pe fiecare ordonator principal de credite. Nu se vor acorda la rectificarea bugetară sume suplimentare”.
 
Totuși, nu se vor acorda la rectificarea bugetară sume suplimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Articole Similare