Autostrada Sibiu–Pitești, tot mai aproape de finalizare. Guvernul aprobă un nou împrumut pentru proiectul strategic din Carpați

INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ. Guvernul României a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea unui împrumut de 500 de milioane de euro acordat de Banca Europeană de Investiții, fonduri destinate finanțării lucrărilor la Autostrada Sibiu–Pitești. Împrumutul reprezintă a doua tranșă dintr-un pachet total de finanțare de un miliard de euro oferit de instituția financiară europeană pentru realizarea primei autostrăzi care va traversa Munții Carpați.

Contractul de finanțare a fost semnat în luna ianuarie 2026 de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Documentul a fost parafat inițial la București, pe 15 ianuarie, iar ulterior semnat și la Luxemburg, pe 19 ianuarie. După aprobarea în Guvern, proiectul de lege privind ratificarea acordului urmează să fie transmis Parlamentul României pentru dezbatere și adoptare.

Potrivit condițiilor stabilite în contract, suma de 500 de milioane de euro va putea fi utilizată pe o perioadă de 36 de luni de la data semnării acordului. Fondurile vor putea fi accesate în maximum zece tranșe, fiecare având o valoare minimă de 50 de milioane de euro. Finanțarea oferită de Banca Europeană de Investiții poate acoperi până la 50% din costul total al proiectului, fără a include TVA sau cheltuielile legate de exproprieri.

Detaliile financiare pentru fiecare tranșă, precum tipul dobânzii, maturitatea sau calendarul de rambursare, vor fi stabilite în momentul accesării fondurilor, conform regulilor instituției financiare europene. În funcție de tipul tranșei, maturitatea împrumutului poate ajunge până la 27 de ani pentru rambursarea în rate sau până la 16 ani pentru tranșele rambursate integral la scadență.

Contractarea acestui împrumut face parte din strategia Guvernului privind administrarea datoriei publice pentru perioada 2025–2027, strategie care prevede utilizarea finanțărilor externe oferite de instituții financiare internaționale pentru susținerea marilor proiecte de investiții, în special în infrastructură.

Autostrada Sibiu–Pitești este considerată unul dintre cele mai importante proiecte rutiere din România, deoarece va deveni prima autostradă care traversează Munții Carpați. Proiectul face parte din Rețeaua Transeuropeană de Transport și are rolul de a îmbunătăți conectivitatea dintre Transilvania și sudul țării, facilitând în același timp legătura către porturile de la Marea Neagră și principalele rute comerciale europene.

Autostrada are o lungime totală de aproximativ 122 de kilometri și este împărțită în cinci secțiuni: Sibiu – Boița, Boița – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeș și Curtea de Argeș – Pitești. Proiectul a fost lansat în 2020 și reprezintă unul dintre cele mai complexe șantiere de infrastructură din România, în special pe segmentele care traversează zona montană.

Finanțarea lucrărilor provine din mai multe surse. O parte importantă este asigurată prin fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 și Programul Transport 2021–2027. Valoarea totală a alocărilor europene se ridică la aproximativ 9,27 miliarde de lei, echivalentul a circa 1,83 miliarde de euro, iar restul finanțării este asigurat din bugetul de stat.

Autoritățile consideră că finalizarea autostrăzii Sibiu–Pitești va avea un impact major asupra dezvoltării economice și asupra integrării României în rețelele europene de transport, reducând semnificativ timpii de deplasare și facilitând transportul de mărfuri între vestul și sudul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare