Bătălia Cărților Mureș 2024 – ediția a XI-a

CULTURĂ. La finalul lunii martie Biblioteca Județeană Mureș a dat startul celei de-a 11-a ediții a Concursului de lectură „Bătălia Cărților”. Aceasta se va desfășura în perioada martie-noiembrie 2024 și aduce o noutate: introducerea unei noi categorii de vârstă pentru copii, respectiv 8-10 ani! Această noutate vine în urma cererilor tot mai numeroase de participare din partea celor mai mici cititori, pentru care lecturile propuse la categoria copii (11-13 ani) nu erau mereu potrivite.
Micii concurenți vor avea de citit doar 5 cărți, spre deosebire de cei mai mari cărora Biblioteca le-a pregătit câte 10 titluri. Fiecare concurent trebuie să citească toate cărțile din concurs aferente categoriei sale și să-și întocmească un portofoliu de lectură conform regulamentului. Participanții își vor vota cartea preferată, urmând ca la final, la Marea Dezbatere să convingă întreg publicul că aceasta merită să fie cartea anului! Totodată, bătălia se dă și pentru cititorul anului, care va fi ales de juriu în urma celei mai convingătoare și argumentate prezentări de carte (din concurs).
Pentru mai multe informații, listele titlurilor și regulamente accesați: https://bjmures.ro/batalia-cartilor-2024/
Listă titluri pentru secțiunea copii
Categoria 8 – 10 ani
1. Cleary, Beverly – Șoarecele și motocicleta
2. Edmonds, David; Fraser, Bertie – Robot sub acoperire
3. MacLachlan, Patricia – Noua viață a lui Sarah
4. Pârvulescu, Ioana – Invizibilii
5. Wyke – Smith, Edward – Tărâmul fermecat al snergilor
Categoria 11 -13 ani
1. Avi – Războiul nasturilor
2. Bethell, Zillah – Extraordinarele culori ale lui Auden Dare
3. Cotterill, Jo – Jeleu. Cum am devenit superstar
4. Eagar, Lindsay – Anotimpul albinelor
5. Grigore, Adriana – Apă, praf și soare
6. Guterson, Ben – Misterul Turnului din Vista Point
7. Hart, Miranda – Fetița care și-a pierdut zâmbetul
8. Murray, Struan – Insula epavei
9. Portin, Anja – Radio Popov și copiii uitați
10. Welford, Ross – Copilul de pe altă stea
Listă titluri pentru adolescenți
Categoria 14 – 18 ani
1. Anderson, Laurie Halse – Speak. Cuvintele nerostite
2. Backman, Fredrik – Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung
3. Brooks, Nic – Noi suntem băieții de la Promise
4. Card, Orson Scott – Jocul lui Ender
5. Dare, Abi – Fata care și-a găsit vocea
6. Hannah, Kristin – Femeile din umbră
7. Lunde, Maja – Battle. Dansul nu minte niciodată
8. Popescu, Adina – Vine vacanța cu trenul din Franța
9. Read, Shelley – Viața ca un râu
10. Vinuesa, Victoria – Ne vedem pe Venus
Îi așteptăm pe cititori la Bibliotecă pentru a descoperi cărțile din acest an și pentru a se înscrie în concurs!




