Body Factory Târgu-Mureș, dublă sărbătoare: 8 ani de existență și marea redeschidere, cu un look surprinzător

BEST IN TOWN! Body Factory, cea mai mare sală de fitness din Târgu Mureș, și-a redeschis ieri porțile în cadrul unui eveniment special, unde au sărbătorit și cei 8 ani de activitate. Cu această ocazie, sute de participanți au ciocnit câte un pahar de șampanie și au avut parte de un ”cheat day” dulce aprobat de specialiști. Dincolo de bucatele gustoase, aceștia au fost impresionați mai ales de schimbarea totală de look a sălii.

Pe lângă mărirea spațiului, vizitatorii au rămas uimiți de aspectul ultra modern al încăperii. Și mai multe aparate de ultimă generație, pardoseală cauciucată, loc special pentru biciclete, saună, leduri RGB care indică culoarea portocaliu, parte din brandul Body Factory, și un nou logo minimalist. Totuși, locul preferat al oaspeților a fost de departe ”Insta Cornerul”, un colț ”instagramabil”, cochet amenajat, gândit ca spațiu pentru pozat.

Fiind situată pe 3 niveluri care însumează peste 1500 MP, sala e prevăzută cu vestiare duble, construite pe două etaje, având o capacitate de peste 100 de persoane. Dincolo de cantitate, calitatea e diferențiatorul pe care se bazează brandul, așa cum ne spune și creierul din spatele întregului concept, Emilia Tarța:
”Tot ceea ce facem, facem cu gândul la calitate. De aceea, la Body Factory am reușit să aducem atât aparatură de ultimă generație, cât și clienți premium și antrenori renumiți. Chiar dacă asta implică eforturi mult mai mari, după părerea mea e singurul drum către succes. Ori îți respecți clienții și le oferi doar ce e mai bun, ori faci compromisuri care îți aduc, poate, câștiguri de moment, dar care nu te vor plasa niciodată în top. Nu există cale de mijloc. Iar pentru noi lucrurile sunt clare, pentru că știm foarte bine ce vrem: să rămânem mereu acolo sus.”
 

 
Cu siguranță calitatea e principalul motiv care a adus aproape antrenori de top care sunt și sportivi de performanță, cu numeroase titluri și medalii importante câștigate la concursurile de profil. Aceștia activează atât pe partea de bodybuilding, cât și în cadrul diferitelor clase regăsite la Body Factory, probabil cea mai complexă sală din oraș și din acest punct de vedere. Câteva dintre ele sunt: Fit For Fun, Kickboxing, Spinning, Jumping, Jiu-Jitsu sau Aerobic.

Revenind la sărbătorirea aniversării, pe lângă evenimentul amintit anterior, Body Factory a ales să marcheze cei 8 ani prin reduceri substanțiale la 4 tipuri de abonamente, ofertă care este activă până duminică, 16.10.2022, inclusiv. Dincolo de asta, brandul celebrează acești 8 ani timp de 8 zile consecutive, în care le-a pregătit clienților cel puțin câte o surpriză.

Dacă miercuri aceștia au avut parte de prăjituri și cafea din partea casei, ziua de joi le-a adus intrare gratuită la clasele de Jumping. A fost deja anunțată și surpriza de vineri, ziua fiind dedicată accesului liber la sauna din incinta sălii, între orele 17:00 și 21:00.

Ce va fi sâmbătă? Încă nu știm, dar îi puteți urmări pe Social Media, pe Facebook și Instagram, să descoperiți astfel următoarele cadouri: https://www.facebook.com/bodyfactory.ro  https://www.instagram.com/bodyfactorytgm/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare