Bog’Art extinde aeroportul din Satu Mare în baza unui contract de 63 milioane de euro

DEZVOLTARE. Consiliul Județean Satu Mare a semnat pe 13 februarie un contract în valoare de peste 312 milioane de lei (63 de milioane de euro) pentru modernizarea Aeroportului Internațional Satu Mare, inclusiv construirea unui nou terminal.
De asemenea, terminalul și platforma de îmbarcare existente vor fi extinse, iar pista va fi reabilitată.
Lucrările vor fi executate de Bog’Art, care are contracte și cu alte aeroporturi din țară. Acestea sunt programate să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023.
“Ne așteptăm ca, în urma implementării acestui proiect, să devenim mult mai atractivi pentru companiile aeriene, iar pasagerii să aibă opțiuni diversificate de călătorie“, a declarat directorul general Mihai Pătrașcu la semnarea contractului Aeroportului Internațional Satu Mare.