Bolojan: În unele spitale, 90% din banii primiți de la CNAS merg pe salarii. Guvernul cere o analiză
POLITICĂ. Guvernul va analiza situația spitalelor publice înainte de a aproba deblocarea celor 26.000 de posturi solicitate de sistemul sanitar. Premierul interimar Ilie Bolojan susține că există unități medicale în care cheltuielile de personal absorb până la 90% din valoarea contractelor încheiate cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Potrivit datelor prezentate de premier, în sistemul public de sănătate lucrează aproximativ 193.000 de persoane, iar solicitările de deblocare vizează încă 26.000 de posturi. Numărul reprezintă peste 10% din totalul actual al angajaților.
Ilie Bolojan a afirmat că spitalele din România dispun de aproximativ 132.000 de paturi, dintre care 90% se află în sectorul public. Gradul mediu de ocupare este însă de numai 63%, iar în unele unități acesta coboară până la 40–45%.
„Avem și spitale unde gradul de ocupare este de 40–45%, ceea ce înseamnă că jumătate dintre paturi sunt neocupate”, a declarat premierul interimar.
În medie, cheltuielile de personal reprezintă aproximativ 65% din valoarea contractelor încheiate de spitale cu CNAS. În cazul a 50–60 de unități medicale, ponderea acestora ajunge însă la 90%.
„Asta înseamnă că nu mai rămân resurse suficiente pentru medicamente, tratamente, analize sau pentru combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale”, a explicat Bolojan.
Șeful Executivului a solicitat Ministerului Sănătății să identifice spitalele în care cheltuielile de personal depășesc media națională, precum și unitățile care înregistrează un grad redus de ocupare a paturilor. Rezultatele analizei vor fi luate în calcul atunci când Guvernul va decide ce solicitări de suplimentare a personalului vor fi aprobate.
Premierul interimar a prezentat și evoluția cheltuielilor salariale din sistemul sanitar. Acestea au crescut de la aproximativ 6 miliarde de lei în anul 2015 la peste 25 de miliarde de lei în prezent.
Bolojan consideră că angajații din secțiile cu activitate redusă ar trebui redistribuiți către specialitățile în care există deficit de personal și o cerere ridicată. Unul dintre domeniile indicate este cel al îngrijirilor paliative.
„Avem doar aproximativ 4.000 de paturi de paliație, deși necesarul este mult mai mare. În loc să menținem secții cu activitate redusă, ar fi mai eficient să redirecționăm personalul și paturile către domeniile unde există nevoie”, a declarat acesta.
În sectorul public lucrează aproximativ 27.000 de medici. Facultățile de medicină au anual în jur de 7.000 de absolvenți, dintre care 4.000–5.000 intră în rezidențiat, însă numai 1.000–1.500 ajung ulterior să fie angajați în sistemul public, potrivit datelor prezentate de premier.
„Avem o situație în care numărul absolvenților este mai mare decât necesarul”, a concluzionat Ilie Bolojan.




