“Born in NATO” – eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe cu scopul de a celebra 20 de ani de apartenență a României la NATO și 75 de ani de la fondarea Alianței Nord-Atlantice

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș a găzduit joi, 10 octombrie 2024, un eveniment în cadrul campaniei “Born in NATO” organizat de Ministerul Afacerilor Externe cu scopul de a celebra 20 de ani de apartenență a României la NATO și 75 de ani de la fondarea Alianței Nord-Atlantice.
Ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, împreună cu Ambasadorul Regatului Suediei în România, Anna Hällerman, și Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Giles Portman, a interacționat cu studenții şi elevii din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.
Ministrul afacerilor externe a evidențiat relevanța pasului istoric pe care România l-a făcut în urmă cu 20 de ani prin aderarea la NATO și a subliniat importanța valorilor precum libertatea, democrația, drepturile omului și statul de drept, punctând angajamentul ferm al României față de principiile și obiectivele NATO și contribuția noastră la consolidarea securității și stabilității euroatlantice. Totodată, i-a îndemnat pe tineri să se implice activ în societate, exprimându-și încrederea în potențialul acestora de a contribui la asigurarea securității și prosperității României.
Ambasadorii celor două state aliate au subliniat rolul NATO în protejarea securității societăților noastre și au reflectat asupra angajamentului comun față de promovarea păcii, securității și democrației. În același timp, au accentuat importanța participării tinerilor, din rândul cărora se va forma următoarea generație de lideri, la dezvoltarea societății și consolidarea Alianței.
Discursurile au fost urmate de un dialog dinamic cu studenții și elevii prezenți, în care au avut oportunitatea de a-și expune viziunea despre viitorul NATO și rolul României în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Foto: Lucian Morariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare