BREAKING NEWS. Dr. Horațiu Suciu, președintele PNL Târgu Mureș, și-a anunțat candidatura la Primăria Municipiului Târgu Mureș în calitate de independent

CANDIDATURĂ. În această dimineață domnul Dr. Horațiu Suciu a declarat în fața Primăriei Târgu-Mureș într-o conferință de presă:

“Prof. Univ. Dr. Horațiu Suciu: Voi candida independent la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș și sunt hotărât să câștigăm

Ca cetățean simplu sunt total nemulțumit, șocat chiar, de modul în care abisala incompetență a administrației Soos a ajuns să afecteze cele mai simple elemente normale ale vieții în acest oraș.
Gândul de a mă poziționa în calitate de candidat independent împotriva actualului primar este unul mai vechi, dar acum când am constatat din nou obtuzitatea și lipsa de interes pentru problemele vitale ale orașului, anume construcția unui nou pod peste Mureș de care avem nevoie urgent, cu ocazia votării în Consiliul Local a unui buget al subdezvoltării, curățenia orașului, lipsa de pespective pentru tinerii noștri care pleacă spre orașele din jurul nostru care se dezvoltă în ritm alert, am decis că sunt obligat pentru viitorul nostru comun aici, să mă implic.
Am demisionat, așadar, din calitatea de membru al PNL și anunț public candidatura mea ca independent la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș și sunt hotărât să câștigăm.
Am reușit împreună cu echipa mea de la Institutul Inimii să realizăm performanță medicală unică în România. În decursul carierei mele profesionale, am dobândit și competența managerială pe care am demonstrat-o public foarte clar. Un exemplu vă dau acum: am reușit să aducem un proiect de construcție de la zero a unui nou spital în Târgu Mureș, proiect în valoare de 105 milioane euro. Cred că argumentul competenței este argumentul cel mai puternic care mă recomandă pentru funcția de primar al orașului nostru.
În primul rând doresc, și sunt convins că voi reuși, să aduc din nou competența în Primăria orașului nostru. Îmi mai doresc ca tinerii noștri să își poată proiecta nu doar cu încredere, ci cu mult entuziasm viitorul în orașul nostru.
Îmi doresc să redau orizontul de speranță de care au nevoie toate categoriile de concetățeni ai noștri privind o viață cu perspective optimiste în orașul nostru. Îmi doresc ca toate tipurile de instituții private, companii, asociații diverse sportive sau culturale, unități de învățământ și altele să își deruleze mai ușor și mai eficient activitatea, pentru îndeplinirea scopurilor lor, care compun și ele prin rezultatele lor, binele comn al nostrum, al tuturor.
Îmi doresc cooptarea de profeșioniști în echipa primăriei și voi încuraja tinerii să vină alături de mine. Îmi doresc să resuscitez inima orașului nostru, care acum poate fi asemănat cu un bolnav în stop cardio-respirator. Alături de majoritatea târgumureșenilor am trăit în ultimii trei ani sub imperiul incompetenței și improvizațiilor primarului Soos și echipei lui, care nu a livrat nimic din cele promise, dezamăgind total.
Alături de majoritatea cetățenilor români ai orașului nostru sunt convis că putem reorienta administrația locală spre a servi binelui comun. Împreună cu toate forțele politice reprezentate local am încredere că vom reuși să răspundem în mod coerent și eficient așteptărilor pe care toți cetățenii români ai orașului nostru le au de la o administrație locală.
Am decis să mă sacrific politic și profesional pentru a intra în această competiție ca independent, fiind convins că alegerea primarului este atributul târgumureșenilor, nu al vreunui partid.
De-a lungul carierei mele profesionale am salvat inimile și viața a peste 4200 de copii, cel puțin a tot atâția adulți. Sunt total determinat să salvez și inima și viața orașului nostru.

Prof. Univ. Dr. Horațiu Suciu
Candidat independent la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare