Buget epuizat în 2 minute pentru Casa Verde Fotovoltaice 2024: Peste 9.000 de dosare depuse pentru finanțarea de 30.000 de lei de la stat

FOTOVOLTAICE. Fondurile alocate pentru prima etapă a programului Casa Verde Fotovoltaice 2024, destinate locuitorilor din Regiunea Nord-Vest, s-au epuizat în doar două minute. Persoanele din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș s-au putut înscrie online, începând cu ora 10:00, pentru a beneficia de subvenția de 30.000 de lei oferită de stat. În total, au fost depuse peste 9.000 de dosare.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a deschis vineri sesiunea de finanțare pentru înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice, ce permit producerea energiei electrice pentru consum propriu și livrarea surplusului în rețeaua națională. Aceasta a fost prima regiune din care s-au putut înscrie solicitanții, iar bugetul alocat s-a consumat rapid, cu un total de 9.143 de cereri înregistrate.

Bugetul total alocat pentru Regiunea Nord-Vest a fost de 274,29 milioane de lei, iar înscrierile s-au încheiat la scurt timp după deschiderea sesiunii. Președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu, a subliniat că atractivitatea programului a crescut datorită finanțării, în premieră, și a instalațiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, alături de panourile fotovoltaice. De asemenea, subvenția majorată la 30.000 de lei reprezintă un sprijin semnificativ pentru viitorii prosumatori.

Programul va continua cu deschiderea înscrierilor pentru persoanele fizice din celelalte regiuni, conform calendarului stabilit, iar pe 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie și unitățile de cult. Finanțarea acordată este de maximum 30.000 de lei, cu condiția ca beneficiarul să contribuie cu 3.000 de lei pentru achiziționarea și instalarea sistemului de panouri fotovoltaice și a instalațiilor de stocare a energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare