Calculul mediei de admitere la liceu – fără media claselor V-VIII

EDUCAȚIE. În ședința Comisiei de Dialog Social au fost agreate de către Ministerul Educației împreună cu partenerii de dialog social, următoarele măsuri ce vor fi aplicate în anul școlar 2022-2023: “a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea națională. Având în vedere ca în anul școlar 2021-2022 nu au fost perioade de întrerupere a școlii, în ipoteza în care nici în anul școlar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, în acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru Evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru examenul național de bacalaureat”, a comunicat ieri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
 
“Bursele sociale și de studiu se vor acorda în condițiile îndeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absențe, iar în cazul burselor de studiu – pe baza calificativelor anuale şi obținerii calificativului anual Foarte Bine în clasa a IV-a)”, a mai adăugat ministrul Educației.
 
Bugetul alocat burselor pentru elevi (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Articole Similare