Când iubirea e negată, dar trăită în fiecare gest
LOVE. Există oameni care își petrec viața fugind de ceea ce simt. Spun „nu te iubesc”, dar mâinile lor tremură când vrei să pleci. Spun „nu pot fi cu tine”, dar sunt mereu acolo, găsindu-și drum înapoi, ca și cum aerul ar deveni imposibil de respirat fără prezența ta.
Aceștia sunt oamenii care se tem. Nu de tine, ci de ceea ce le trezești. Te vor, dar nu știu să își asume dorința. Îți simt lipsa, dar își reprimă instinctul de a te căuta. Își spun că e mai bine așa, că rațiunea e mai presus de inimă. Dar inima… inima nu ascultă de reguli.
Uneori, această fugă nu are legătură cu tine, ci cu umbrele trecutului lor. Dar trebuie să recunoști și faptul că nici tu nu ești perfect. Poate că, fără să îți dai seama, ai avut și tu dorința – ascunsă sau inconștientă – de a controla, de a modela acea persoană după așteptările tale. Cu toții avem defecte, slăbiciuni omenești care, fără să vrem, pot afecta credibilitatea noastră în ochii celuilalt. Iar când doi oameni se tem de pierderea libertății, oricât s-ar iubi, lupta devine una complicată. Traumele, fricile, rănile nevindecate îi fac să creadă că iubirea e o închisoare, nu o eliberare. Poate că au fost controlați în trecut, forțați să renunțe la cine sunt pentru a fi pe placul altcuiva. Poate că au învățat să asocieze iubirea cu pierderea propriei identități. Și atunci, oricât de reală ar fi iubirea pe care le-o oferi, în mintea lor, ea rămâne un pericol, o amenințare la adresa libertății lor.
În plus, nesiguranța poate fi amplificată nu doar de trecut, ci și de tine. Dacă îi dai motive să se teamă că nu vor mai avea control asupra propriilor alegeri, dacă nu reușești să le demonstrezi că iubirea nu înseamnă lanțuri, ci sprijin, atunci frica va câștiga mereu.
Problema e că, la un moment dat, epuizarea emoțională va învinge. Și nu pe ei, ci pe tine. Oricât ai vrea să le demonstrezi că iubirea nu e un monstru de care să te ascunzi, nu poți să salvezi pe cineva care nu vrea să fie salvat. Nu poți face pe cineva să înțeleagă cât de mult iubește dacă nu e dispus să accepte asta.
Adevărul este că iubirea nu e un câmp de bătălie unde unul trebuie să convingă, iar celălalt să cedeze. E un drum în doi, unde amândoi trebuie să meargă cu pas egal.
Așa că dacă cineva îți spune „nu te iubesc”, dar îți demonstrează contrariul prin fiecare gest, trebuie să înțelegi că nu e problema ta să le deschizi ochii. Ori își înfruntă propriile frici și vin alături de tine, ori îi lași să se lupte singuri cu umbrele lor. Pentru că la final, iubirea reală nu e despre indecizie, despre „te vreau, dar mi-e frică”. Iubirea adevărată nu te ține captiv într-un ciclu de speranță și respingere. Iubirea adevărată te eliberează.
Și totuși, dacă aleg să se întoarcă, fii pregătit să îi primești. Dar lasă-i să facă acest pas singuri. Nu le forța mâna, nu le șopti răspunsuri. Iar dacă într-o zi frica lor va fi mai puternică decât iubirea și nu îi vei mai vedea niciodată, acceptă asta. Șansele sunt mici, dar nu inexistente. Și poate, tocmai acceptând această posibilitate, vei înțelege că adevărata iubire înseamnă libertate – chiar și atunci când doare.
