Canotajul românesc strălucește la Paris: 5 medalii și locul 3 în clasamentul pe națiuni GALERIE

JOCURILE OLIMPICE. Lotul de canotaj al României a fost aclamat ieri, 4 august, la Casa României din Paris, pentru performanțele sale remarcabile la Jocurile Olimpice. Cu cinci medalii câștigate – două de aur și trei de argint – canotajul românesc a obținut locul al treilea în clasamentul pe națiuni, după Țările de Jos și Marea Britanie.

Medaliile câștigate sunt:

Aur:
– Florin Enache și Andrei Cornea (dublu vâsle masculin)
– Echipa feminină de 8+1: Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu, Victoria Petreanu

Argint:
– Simona Radiș și Ancuța Bodnar (dublu vâsle feminin)
– Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel (dublu rame feminin)
– Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen (dublu vâsle feminin, categoria ușoară)

La Casa României din Paris, delegația română de canotaj a urcat pe scenă pentru a fi felicitată și omagiată. Medaliații au avut ocazia să împărtășească emoțiile trăite și să își exprime recunoștința față de cei care i-au sprijinit în drumul lor.

De asemenea, au fost invitați toți tehnicienii care au contribuit la succesul canotorilor: Ciprian Atomei, Marcus Despina, Dorin Alupei, Cosmin Boguș, Sorin Băhnărel, Marius Bacaoanu, Veronica Cochela și Bogdan Macovei Ilie. Marele absent a fost Antonio Colamonici, antrenorul coordonator al lotului, plecat în Italia natală.

Printre cei prezenți pe scenă s-au numărat Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ioana Bivolaru, ambasadoarea României la Paris, și George Boroi, secretarul general al COSR.

Elisabeta Lipă a declarat: „Sunt foarte fericită pentru că vă văd având un viitor frumos canotajul românesc. Toată lumea se gândește la Los Angeles, nimeni nu se gândește la retrageri și asta este un lucru extraordinar. După trei ani de muncă, și ce muncă, meritați toți o vacanță pe măsură. Vreau să îi felicit pe toți, și pe cei care au câștigat, și pe cei care nu au câștigat. Pentru că noi înțelegem foarte bine ce înseamnă să câștigi și ce înseamnă să pierzi, dar dacă ai pierdut, asta nu înseamnă că este sfârșitul lumii. Eu sunt convinsă că toți acești sportivi vor da dovadă de multă dăruire și multă ambiție care să îi facă la următoarele Jocuri Olimpice de la Los Angeles campioni.”

Iată rezultatele obținute de cele 11 echipaje ale României la Jocurile Olimpice Paris 2024:
– Aur
– Opt rame cu cîrmaci (8+): Maria Magdalena Rusu, Roxana Iuliana Anghel, Nicoleta Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Geanina Radiș, Victoria Ștefania Petreanu
– Dublu vâsle (2x): Andrei Sebastian Cornea, Marian Florian Enache

– Argint
– Dublu vâsle categorie ușoară (L2x): Gianina Elena van Groningen, Ionela Livia Cozmiuc
– Dublu rame (2-): Ioana Vrînceanu, Roxana Iuliana Anghel
– Dublu vâsle (2x): Simona Geanina Radiș, Nicoleta Ancuța Bodnar

– Locul 4
– Dublu rame (2-): Florin Nicolae Arteni Fîntînariu, Florin Sorin Lehaci
– Patru rame (4-): Adriana Adam, Maria Lehaci, Maria Magdalena Rusu, Amalia Bereș

– Locul 5
– Opt rame cu cîrmaci (8+): Mihăiță Vasile Țigănescu, Alexandru Laurențiu Danciu, Bogdan Sabin Băitoc, Constantin Adam, Marius Vasile Cozmiuc, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu, Florin Sorin Lehaci, Adrian Petre Munteanu
– Patru rame (4-): Ștefan Constantin Berariu, Sergiu Vasile Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă

– Locul 7
– Simplu vâsle: Mihai Chiruță
– Patru vâsle (4x): Ioana Mădălina Moroșan, Emanuela Ioana Ciotău, Alexandra Roxana Ungureanu, Patricia Andreea Cireș

– Locul 9
– Patru vâsle (4x): Iliuță Leontin Nuțescu, Andrei Lungu, Florin Bogdan Horodișteanu, Ioan Prundeanu

Felicitări tuturor și mult succes la Los Angeles 2028! Hai, România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare