Cât de mult îți poate crește factura la energie dacă lași aerul condiționat pornit toată ziua?

SUSTENABILITATE. Canicula din aceste zile poate dubla sau tripla factura de energie, în funcţie de cât de mult folosim aerul condiţionat şi de temperatura setată. Pe măsură ce consumul creşte, preţul plătit de consumatori se majorează, ajungând la plafonul maxim de 1,3 lei pe kWh.

Temperaturile ridicate determină mulţi oameni să utilizeze aerul condiţionat non-stop, cu temperaturi setate între 19 şi 22 de grade. Factura de electricitate poate creşte considerabil pe perioada verii, un aparat de aer condiţionat consumând în medie 1,5 kW pe oră. Dacă funcţionează 10 ore pe zi, consumul lunar suplimentar poate ajunge la 450 de kWh, adică 585 de lei în plus la factură.

Corina Murafa, expert în energie, subliniază că ar fi fost logic ca un număr de kW pentru nevoi energetice minimale să fie acoperit la un preţ foarte jos sau chiar gratuit pentru consumatorii vulnerabili.

Cum să scădem consumul de energie

Specialiştii recomandă controlul aparatului de aer condiţionat de pe telefonul mobil când nu suntem acasă, pentru a seta temperatura şi a programa pornirea/oprirea acestuia. Setarea temperaturii este esenţială, fiecare grad în minus aducând un consum mai mare. Este important să nu setăm temperatura foarte scăzută şi să menţinem aparatul bine întreţinut.

Vânzările de aparate de aer condiţionat au explodat

În ultimele zile, vânzările de aparate de aer condiţionat au crescut exponenţial. Preţurile acestora încep de la 2.000 de lei şi pot depăşi 10.000 de lei pentru modelele performante cu diverse funcţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare