Ce dușman invizibil îi chinuia pe soldații romani de la Zidul lui Hadrian
ISTORIE. Timp de secole, imaginea legionarilor romani care păzeau Zidul lui Hadrian a fost una a curajului și disciplinei, a soldaților neînfricați aflați la marginea lumii cunoscute. Cercetările recente arată însă că, dincolo de pericolul atacurilor triburilor nordice, acești oameni erau măcinați de un inamic mult mai discret și constant: paraziții intestinali.
La fortul Vindolanda, situat în apropierea zidului, arheologii și cercetătorii au descoperit dovezi clare ale unei suferințe invizibile, dar larg răspândite. Analiza sedimentelor din vechile canale de scurgere ale latrinelor romane a scos la iveală o adevărată „epidemie” silențioasă care afecta viața de zi cu zi a soldaților.
Printre paraziții identificați se numără limbricii, viermi intestinali care puteau ajunge la 20–30 de centimetri lungime, viermii bici, de aproximativ 5 centimetri, dar și un protozoar microscopic extrem de agresiv: Giardia duodenalis, cunoscut pentru episoadele severe de diaree și deshidratare pe care le provoacă. Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât reprezintă prima dovadă directă a prezenței Giardia în Britania romană.
Toți acești agenți patogeni aveau un element comun: se transmiteau prin igienă deficitară. Apa, alimentele sau mâinile soldaților deveneau ușor contaminate cu materii fecale, într-un mediu în care latrinele comune și canalizarea nu ofereau protecția pe care o presupunem astăzi.
Zidul lui Hadrian, construit la începutul secolului al II-lea d.Hr. pentru apărarea provinciei romane Britania, se întindea de la Marea Nordului la Marea Irlandei și a fost apărat până la finalul secolului al IV-lea de unități diverse: infanterie, arcași și cavalerie. Viața în aceste forturi de frontieră era dură, iar condițiile sanitare agravau permanent starea de sănătate a garnizoanelor.
Vindolanda este deja celebră pentru conservarea excepțională a materialelor organice, datorată solului îmbibat cu apă. Aici au fost descoperite peste o mie de tăblițe din lemn cu scrisori și rapoarte militare, dar și peste 5.000 de pantofi romani din piele, mărturii rare ale vieții cotidiene de acum aproape două milenii.
De această dată, cercetători de la Universitatea Cambridge și Universitatea Oxford au analizat sedimentele din canalul de scurgere al complexului de băi din secolul al III-lea d.Hr. Studiul, publicat în revista Parasitology, s-a bazat pe 50 de probe prelevate de-a lungul a circa nouă metri de canal.
Rezultatele sunt elocvente: aproximativ 28% dintre probe conțineau ouă de limbrici sau viermi bici. O probă care includea ambele tipuri de paraziți a fost analizată printr-o tehnică biomoleculară avansată, ELISA, confirmând prezența Giardia duodenalis.
Dr. Marissa Ledger a explicat că aceste infecții puteau provoca malnutriție, slăbiciune cronică și diaree severă în rândul soldaților. Deși romanii erau conștienți de existența viermilor intestinali, medicina vremii oferea puține soluții eficiente, iar infecțiile persistau adesea ani la rând.
Autorul principal al studiului, dr. Piers Mitchell, a adăugat că unele cazuri puteau deveni extrem de grave, mai ales vara, când focarele de Giardia asociate apei contaminate duceau la deshidratare severă. Situația de la Vindolanda nu era un caz izolat: cercetări similare au indicat probleme comparabile în forturi precum Carnuntum, Valkenburg sau Bearsden, iar orașe romane mari, precum Londra și York, prezentau o diversitate și mai mare de paraziți.
Chiar și cu latrine comune și sisteme de canalizare, explica dr. Patrik Flammer, soldații romani nu erau protejați de infecții. Infrastructura impresionantă a Imperiului nu putea compensa lipsa cunoștințelor despre microbi și igienă.
Un celebru poem al lui W. H. Auden descrie un soldat roman nefericit, stând sub ploaie la marginea imperiului, cu „păduchi în tunică și o răceală în nas”. Noile descoperiri arată că tabloul era, probabil, și mai sumbru: dincolo de frig și izolare, soldații de la Zidul lui Hadrian erau chinuiți zilnic de boli intestinale, un dușman tăcut care nu apărea în cronici, dar care le marca profund existența.
