Cinci clasări pe podium pentru arcașii CSM Târgu Mureș la Cupa României de la Ocna de Sus

SPORT. Arcașii CSM Târgu Mureș au obținut rezultate remarcabile la Cupa României desfășurată la Ocna de Sus, competiție în cadrul căreia cei patru sportivi ai clubului au reușit să urce de cinci ori pe podium.

🥇 Moréh Tamás a cucerit medalia de aur la categoria U21 masculin, arc olimpic.
🥈 Echipa mixtă de seniori, formată din Ioana Cocan și Kacsó Sándor, a obținut medalia de argint la arc compound.
🥉 Fecioru Ilinca s-a clasat pe locul al treilea la senioare, arc olimpic, iar Ioana Cocan și Kacsó Sándor au cucerit medalii de bronz la seniori, arc compound.

Kacsó Sándor a participat și la Cupa României 3D, unde și-a făcut debutul oficial în această probă și a încheiat competiția pe locul al patrulea.

Rezultatele confirmă forma bună a sportivilor CSM Târgu Mureș și munca depusă în pregătirea competițională. Următoarea provocare pentru arcașii clubului va fi Campionatul Național, care se va desfășura în aceeași locație.

Felicitări sportivilor și antrenorilor pentru performanțele obținute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare