COALition – proiect european pentru tranziția către energie sustenabilă și excelență regională în inovare

UMFST. Fii parte din tranziția către o dezvoltare sustenabilă, informează-te pe https://www.coalitionhubs.eu/ și descoperă direcțiile esențiale pentru viitor prin intermediul inițiativelor COALition.
Proiectul COALition, derulat în cadrul programului Horizon Europe și coordonat de Centre for Research and Technology-Hellas (CERTH) din Grecia, implică un consorțiu format din 16 parteneri din Grecia, Bulgaria, România și Germania. COALition este un proiect Widera al programului Horizon Europe ce se va desfășura până în 2026.
Membrii Consorțiului urmăresc crearea unor centre de excelență la nivelul regiunilor pe care le reprezintă, centre care oferă suport în cercetare și inovare, antreprenoriat și recalificare sau perfecționare a forței de muncă, ca parte a inițiativei europene de consolidare a excelenței regionale în inovare în ecosistemele regionale aferente zonelor dependente de combustibili fosili și pentru a ridica nivelul de excelență în inovare în sectoarele legate de energia durabilă.
Astfel, COALition își propune să consolideze aceste ecosisteme prin definirea unei agende strategice comune pentru energie durabilă, astfel încât să faciliteze tranziția acestora într-un mod de echitate. Regiunile reprezentate în proiect, Macedonia de Vest – Grecia, Regiunea Centru – România, Regiunea Sud-Est – Bulgaria și care aparțin statelor UE aflate în tranziție, s-au asociat pentru a maximiza impactul pe termen lung al strategiei comune de cercetare și inovare, obiectiv central urmărit și dezvoltat în cadrul proiectului.
COALition intenționează să creeze efecte multiplicatoare prin intermediul oportunităților investiționale create prin atragerea și mobilizarea investițiilor externe.




