Colaborări spectaculoase între artiști locali și artiști internaționali la Deschiderea ” Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”

COMUNICAT DE PRESĂ. Deschiderea oficială a programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, care va avea loc pe 17-19 februarie 2023, intră cu pași repezi în atmosfera de sărbătoare culturală alături de nume remarcabile ale scenei de teatru, film și muzică din Timișoara și întreaga țară.

Regia spectacolului de deschidere este realizată de Bobi Pricop, unul dintre cei mai în vogă regizori, colaborator al celor mai importante teatre din România. Propune formule artistice inovatoare la festivaluri internaționale, spectacolele sale sunt multipremiate, iar în 2017 a figurat pe lista candidaților la Premiul Europa pentru Teatru – Realități teatrale.

Gazdele așteptatului eveniment sunt actrițele timișorence Christine Cizmaş și Ioana Bugarin. Christine Cizmaş, membră fondatoare a teatrului “Auăleu – Teatru de Garaj şi Curte”, a participat în repetate rânduri la turnee și festivaluri de mare însemnătate alături de trupa Teatrului German din Timișoara, iar Ioana Bugarin este actriță în echipa Teatrului Odeon și a avut roluri notabile în mai multe filme, precum Scara (2020) și serialul HBO Ruxx.

Unul dintre cele mai importante momente ale serii va fi susținut de formația Implant Pentru Refuz. Cu peste 26 de ani de existență și sunet mereu proaspăt, vor continua să scrie povestea complexă a muzicii contemporane la marea deschidere alături de invitații speciali Adrian Despot și Dan Byron. Adrian Despot este un respectat și iubit artist muzical autohton, vocal al trupei Vița de Vie, iar Dan Byron, cu peste 20 de ani de activitate în muzica alternativă din România, a compus împreună cu byron, trupa în care activează din 2009, soundtrack-ul unui serial original HBO România, a filmat concertul „Live Underground” din Salina Turda și este una dintre trupele fanion ale rock-ului românesc contemporan.

O premieră absolută va fi colaborarea pe scenă dintre Implant Pentru refuz și Alyona Alyona, o artistă din Ucraina care a devenit, în mai puțin de un an, o senzație a scenei hip-hop. În anul de debut al carierei sale, în 2019, a devenit câștigătoarea premiului ANCHOR Award (Premiul internațional de muzică al Festivalului Reeperbahn pentru cel mai promițător talent muzical emergent), iar în 2021 a primit Premiul Music Moves Europe Talent și Premiul Publicului la ESNS, Olanda. În 2022, Alyona era deja membră a juriului la Music Moves Europe Awards, iar revista Forbes Magazine a menționat-o în categoria „30 de muzicieni sub 30 de ani”.

Sărbătoarea din Unirii va continua cu Muaré Experience, un spectacol excepțional care îmbină concertul rock al celor de la Duchamp Pilot, acompaniați de cunoscutul chitarist timișorean Horea Silvio Crișovan, cu un show de acrobații aeriene al companiei spaniole Voalá Project. De asemenea, Taraf de Caliu vor concerta alături de clarinetistul bulgar Filip Simeonov, țambalistul Alexei Ciobanu de la Ansamblul Folcloric „Timișul” și formația IMPEX.

Cunoscutul compozitor suedezo-britanic Jay-Jay Johanson va susține un concert în sala Palatului Culturii pe data de 18 februarie și o va avea în deschidere pe EMAA, tânără artistă originară din Lugoj care a scris muzică alături de artiști precum The Motans și a avut difuzări pentru show-uri TV precum „Hackerville” difuzat pe HBO Europa și TNT Series.

Nu în ultimul rând, îl vom avea pe compozitorul și pianistul român Andrei Irimia, care ne va încânta cu muzica sa specifică neoclasică hipnotică, fiind acompaniat de Abel Chircă, violonist în cadrul Orchestrei Filarmonicii Banatul Timișoara.

Deschiderea Timișoara 2023 este un program finanțat de Municipiul Timișoara, coordonat și organizat de Centrul de Proiecte Timișoara. Deschiderea Timișoara 2023 este un program compus din evenimente produse de actori culturali și de comunitate, cu finanțare publică și privată. Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” este finanțat de către Municipiul Timișoara, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș. Parteneri principali: Banca Transilvania, Catena, Cramele Recaș, Linde, Iulius Mall.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare