Comunicat – Poziție oficială Victor Prodan

COMUNICAT. Având în vedere că în spațiul public au fost diseminate informații eronate referitoare la pierderea mandatului de primar al Orașului Ungheni, formulez prezentul comunicat ce are rolul de a lămuri situația juridică a mandatului subsemnatului și de a dezminți informațiile false referitoare la pierderea acestuia.
La data de 21.03.2025 Înalta Curte de Casație și Justiție a emis soluția de respingere ca nefondat a recursului formulat împotriva sentinței Curții de Apel Târgu Mureș prin care s-a respins contestația având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. 17424/G/II/22.05.2018 emis de Agenția Națională de Integritate. Efectul acestei soluții de instanță este rămânerea definitivă a Raportului de evaluare emis de A.N.I. prin care s-au identificat elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese.
Cu privire la efectele sancționatorii într-o asemenea situație, prevederile art. 228 alin. (5) din Codul Administrativ sunt clare și explicite: „Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.”
În aceste condiții, informațiile din spațiul public referitoare la pierderea mandatului sunt simple dezinformări, derivate din necunoaștere sau rea-voință. La fel, sunt eronate informațiile referitoare la încălcarea regimului incompatibilităților, nefiind vorba de o situație de incompatibilitate.
În privința sancțiunii, prefectul nu deține un drept de alegere, singura opțiune legală fiind diminuarea indemnizației de primar cu 10%. Prefectul poate decide să îmi scadă indemnizația pentru maxim 6 luni, dar eu voi pleda pentru o singură lună de scădere dat fiind că situația datează din mandatul 2012-2016 și că nu a adus un prejudiciu funcției publice.
Cu considerație,
VICTOR PRODAN