Comunitatea italiană celebrează la Târgu Mureș Ziua Națională a Italiei printr-un spectacol dedicat rădăcinilor și identității

EVENIMENT. Comunitatea italiană din Târgu Mureș invită publicul la un eveniment special dedicat Zilei Naționale a Italiei – Festa della Repubblica, care va avea loc în data de 30 mai 2026, de la ora 17:00, la Palatul Culturii.

Sub mesajul „Rădăcinile nu despart. Ele leagă.”, organizatorii propun o seară dedicată emoțiilor, tradițiilor și legăturilor culturale dintre Italia și România, într-un spectacol care aduce în prim-plan poveștile familiilor italiene stabilite în Transilvania în urmă cu mai bine de un secol.

Evenimentul va include momente de muzică italiană, poezie, dans, recitaluri artistice și o expoziție de pictură, toate menite să celebreze patrimoniul cultural italian și contribuția comunității italiene la viața culturală și socială a regiunii.

Organizatorii spun că spectacolul își propune să fie mai mult decât o simplă manifestare artistică, devenind un spațiu al memoriei și al apartenenței, în care generațiile se întâlnesc prin cultură și tradiție.

Publicul este invitat să participe la această seară dedicată identității, familiei și prieteniei dintre cele două popoare, într-un cadru festiv găzduit de Palatul Culturii din Târgu Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare