Conferința regională „Dreptul la pauză fără bullying” la Târgu-Mureș, 28 martie 2024

CONFERINȚĂ. Jumătate din elevii români devin victime ale bullying-ului, conform unei analize recente realizate de Organizația Salvați Copiii. Datele arată că 49% dintre elevi devin victime ale violenței fizice sau a hărțuirii online, asistând sau comițând ei înșiși astfel de fapte. Această tendință a înregistrat o creștere semnificativă, de la 29% în 2016 la 49% în 2022.
În sistemul de educație, situațiile de bullying sesizate au înregistrat o creștere de aproape o treime în anul școlar 2021-2022, comparativ cu anul școlar precedent, ajungând la 10.971 de cazuri. Pentru a contracara această problemă, Organizația Salvați Copiii, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, sprijină școlile în organizarea de grupuri antibullying.
În fiecare școală trebuie înființat un grup de acțiune antibullying, format din directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, cadre didactice specializate și reprezentanți ai elevilor și părinților. Rolul acestui grup este de a preveni, identifica și soluționa situațiile de bullying între elevi.
Ministerul Educației a inclus propunerile Salvați Copiii în Normele metodologice de aplicare a Legii împotriva violenței psihologice, iar secretarul de stat Sorin Ion a subliniat importanța colaborării și asigurarea unui personal calificat pentru progresul în combaterea bullying-ului.
Președintele Executiv al Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a accentuat necesitatea implicării active a autorităților educaționale pentru a crea un mediu sigur în școli și licee.
Astfel, Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, a organizat Conferinţa regională „Dreptul la pauză fără bullying – cooperare şi bune practici pentru comunităţi educaţionale sigure”, în data de 28 martie, la Târgu-Mureș, la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, unde sunt invitați toți actorii relevați din domeniul educației și protecției copilului cu responsabilități în prevenirea și diminuarea fenomenului de bullying din regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu).
Ministrul Educației, doamna Ligia Deca, va fi prezent la eveniment, alături de reprezentanți din toate instituțiile relevante: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, primării, consilii județene, inspectorate școlare județene, CJRAE, DGASPC, DAS, Birou Siguranță Școlară, consiliile județene ale elevilor.
Accesul se va face începând cu ora 11.30 (welcome coffee).
Pentru cei interesați, participarea se face cu confirmare la doamna Cristina Adam, Manager proiect: 0744471073, cristina.adam@salvaticopiii.ro.




