Consiliul Local Târgu Mureș: măsuri pentru siguranță, dezvoltare și viața culturală a orașului

EVENIMENT. La ședința de astăzi a Consiliului Local Municipal Târgu Mureș au fost adoptate mai multe hotărâri importante pentru comunitatea noastră:

 

  1. Mai multă siguranță în trafic

Pentru a reduce riscul de accidente și a fluidiza circulația, Târgu Mureș și Sângeorgiu de Mureș vor colabora pentru instalarea unui sistem de semaforizare la intersecția DN15 – str. Căpâlna – str. Nordului, una dintre cele mai aglomerate zone de trafic.

 

  1. Continuitate la salubrizare

Până la intrarea în vigoare a noului contract gestionat de ADI „Ecolect Mureș”, Consiliul a aprobat delegarea temporară a serviciului de colectare și transport al deșeurilor menajere din zona municipiului.

 

  1. Dezvoltare urbană pentru viitor
  • Orașul va achiziționa terenul de pe str. Călărașilor nr. 33, necesar pentru proiectul „Centru de inovare și parcări subterane”.
  • Au fost actualizați indicatorii pentru construcția unei hale comerciale în Piața Armatei, proiect evaluat acum la 81,5 milioane lei cu TVA.

 

  1. Cultură și patrimoniu local

Se vor organiza două concursuri de idei pentru ridicarea unor monumente publice:

  • Statuia scriitorului Sütő András, în Piața Teatrului;
  • Statuia eroului pașoptist Constantin Romanu-Vivu, în Parcul Eroilor.

 

  1. Educație

Consiliul a aprobat acte adiționale pentru utilizarea spațiilor destinate Liceului Romano-Catolic Târgu Mureș, conform noii autorizări provizorii emise de Ministerul Educației.

Proiectele detaliate pot fi consultate pe site-ul oficial al municipiului: www.tirgumures.ro .

Înregistrarea integrală a ședinței este disponibilă pe pagina de Facebook a Primăriei: facebook.com/tgmures.vasarhely  .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare