Continuă campania de responsabilitate civică în județele Mureș, Sibiu, Brasov, Covasna și Harghita

COMUNICAT. Dacă te întrebi “De ce să votez?” atunci te așteptăm să participi și să ne întrebi sau să ne chemi să îți răspundem la întrebare. Cu acest mesaj, Europe Direct Regiunea Centru susținut de structura gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și de Comisia Europeană, în colaborare cu autoritățile publice locale din cele șase județe ale Regiunii Centru organizează o caravana de informare și responsabilitate civică a cetățenilor și angajaților din mediul public și privat. Anul 2024 este un an cu patru runde de alegeri, care demarează cu alegerile europarlamentare. Oricare cetățean din județele Regiunii Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, care are aceste dileme privind sprijinul de care a beneficiat România din partea UE este invitat să participe în evenimentele publice propuse de organizatori.

De ce să participi la alegerile europarlamentare? Fiindcă Parlamentul European este locul în care întreaga Uniune Europeană discută și decide cu privire la subiecte importante care au un impact asupra vieții noastre. În calitate de cetățean european, fiecare are un rol esențial în acest proces. Democrația începe cu noi, cetățenii, și periodic putem transmite politicienilor mesajul nostru. Cetățenii pun lucrurile în mișcare când votează la alegerile pentru Parlamentul European, iar deciziile luate la nivel european ne afectează viața. Fără această responsabilitate civică și fără implicare, nu vom putea influența viitorul, valorile se estompează, iar normalitatea se dezechilibrează.

În perioada martie – mai, Centrul Europe Direct Regiunea Centru va derula caravana de informare și implicare civică a cetățenilor privind participarea la alegerile europarlamentare. Scopul acestor întâlniri este de a discuta cu cetățenii despre importanta participării la vot, cu accept pe beneficii europene, nu se transmit mesaje politice și nu prezentăm opțiuni politice Cu mesajul #FOLOSEȘTE-ȚI VOTUL și discuții față în față cu sute de angajați din diferite societăți comerciale, echipa EUROPE Direct alături de reprezentații instituțiilor locale vor sublinia faptul că în 9 iunie 2024 putem alege oamenii care trebuie să susțină pe termen lung interesele României, care vor contribui la alegerea noului Președinte al Comisiei Europene și care vor exprima direcția sprijinului oferit de Uniunea Europeană.

“Acest an este important pentru noi toți, fiindcă transmitem Uniunii Europene și celorlalte țări un mesaj despre opțiunea noastră politică, despre ce ne dorim pentru viitorul României, al Regiunii Centru, al fiecărui oraș, comună, municipiu sau județ în care trăim. Indiferent de opțiunea fiecăruia, anul acesta vom avea 4 buletine de vot care pot influența viitorul Europei. Participare al vot este un gest esențial. Votăm pentru democrație și libertate, votăm statutul de stat membru al UE în urma căruia au rezultat pentru noi beneficii nete, votăm drepturile și proiectele europene care ne-au oferit atât de multe oportunități. Din 2007 în Regiunea Centru, doar prin programele coordonate de ADR Centru la nivel regional, am atras în dezvoltarea, modernizarea și crearea de locuri de muncă în regiune, peste 2,2 miliarde euro. În perioada 2021-2027 cu încă 1,4 miliarde euro vom continua dezvoltarea județelor din centrul țării. Multe dintre normele care ne afectează, programele pentru tineri, finanțări pentru fotovoltaice sau anveloparea clădirilor, fondurile pentru firme și alte politici sunt stabilite la nivelul UE, iar noi am beneficiat de ele. Este responsabilitatea fiecărui cetățean să voteze, iar dacă nu are opțiuni, atunci trebuie să se implice și să-și asume responsabilitatea de a schimba în bine societatea și comunitatea, în afară de un simplu vot. Pe lângă vot, la fel de important este ca oamenii să fie informați, să-și exprime părerea liber în diferite moduri și să cunoască fiecare dintre aspectele care contează pentru noi și pentru viitorul nostru. Libertatea de a face toate acestea este un element prețios al democrației, pe care l-am câștigat în 1990 și este în interesul nostru să o apărăm. Pentru aceste motive invităm cetățeni să participe la această caravană și discuții, iar apoi să participe la scrutinul european,” a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare