Controale la depozitele de lemne din jurul Capitalei: trei verificări, trei dosare penale deschise

MEDIU. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat joi dimineață rezultatele unor controale efectuate la depozite de lemne din apropierea Bucureștiului, acțiuni care au scos la iveală nereguli grave privind comercializarea materialului lemnos. Potrivit oficialului, în urma a trei controale realizate de Garda Forestieră au fost deschise trei dosare penale.
Verificările au arătat că, în mai multe cazuri, lemnul era vândut fără acte de proveniență sau chiar fără niciun document. Pentru aproximativ 500 de metri cubi de material lemnos, autoritățile au constatat existența unor volume fictive înregistrate în sistemul SUMAL, fără acoperire reală în documente legale.
Conform datelor prezentate de ministrul Mediului, valoarea totală a prejudiciilor, confiscărilor și amenzilor aplicate se ridică la 365.000 de lei. Dosarele penale deschise în urma acestor controale urmează să fie analizate de organele judiciare competente.
„3 controale, 3 dosare penale deschise. La o aruncătură de băț de București se comercializa lemn fără acte în regulă sau, pentru aproximativ 500 de metri cubi, fără niciun act, cu volum fictiv în SUMAL. Așa arată când Garda Forestieră nu întoarce privirea”, a transmis Diana Buzoianu într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Ministrul a felicitat Garda Forestieră Națională, structurile teritoriale, Inspectoratul General al Poliției Române și pe coordonatorii acțiunilor pentru modul în care au gestionat aceste verificări, subliniind importanța colaborării instituționale în combaterea tăierilor ilegale.
Totodată, Garda Forestieră Națională a anunțat demararea unei serii de controale de amploare la nivel național, care vor avea loc în perioada următoare. Aceste acțiuni vizează respectarea strictă a regimului silvic și combaterea fermă a fenomenului tăierilor și comerțului ilegal cu lemn, un obiectiv prioritar al autorităților de mediu.




