„Conversații în jurul școlii” – Liceul UMFST lansează un nou dialog cu părinții

UMFST. Liceul UMFST „George Emil Palade” organizează mâine, 17 februarie 2026, prima întâlnire din cadrul campaniei „Conversații în jurul școlii”, la care vor participa părinții elevilor.
O comunitate care crede în școală trebuie să vorbească altfel despre ea: mai informat, mai responsabil, mai critic și mai empatic. Ne propunem să aducem educația în centrul comunității și să schimbăm tonul și direcția discuțiilor despre școală.
Întâlnirea va avea loc începând cu ora 18.00, în sala 33 a Liceului UMFST (str. Gh. Marinescu, nr. 38).
Agenda activității:
• Dezbatere academică demonstrativă în format World School. Participă două echipe formate din elevi ai Clubului de Dezbateri „Paideia”. Moțiunea: „Acest Parlament ar interzice utilizarea telefoanelor în școală pentru a proteja învățarea și sănătatea psihică a elevilor.”
• Prezentare de carte: „O generație în pericol” – J. Haidt
• Discuții asupra subiectului propus – părinți, profesori și elevi.




