Creștinii îl cinstesc în a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii

SĂRBĂTOARE. Pe 27 decembrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii, cel care a vestit și a mărturisit credința în Hristos. Peste 500.000 de români își serbează astăzi onomastica.

Sfântul Ștefan este cunoscut ca fiind primul care a mărturisit public credința în Iisus Hristos, pentru care a fost condamnat și ucis cu pietre. De origine iudeu, el a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli pentru a se ocupa de împărțirea bunurilor către cei nevoiași, bucurându-se de un rol important în comunitate.

Numele Ștefan, de origine greacă, înseamnă „coroană” și simbolizează încununarea cu har divin. Sfântul era un bun cunoscător al Vechiului Testament și al învățăturilor lui Hristos, fapt ce i-a atras admirația, dar și ura fariseilor, nemulțumiți de predicile sale.

El a fost judecat de Sinedriu pentru blasfemie împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu. În fața acuzațiilor, Sfântul Ștefan a ținut o cuvântare puternică, criticând aspru ipocrizia acuzatorilor:

„Cum au fost părinții voștri, așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum” (Faptele Apostolilor, VII, 51-53).

Condamnat la moarte prin lapidare, Sfântul Ștefan a fost dus în afara cetății și ucis cu pietre. Înainte de a-și da sufletul, el a avut o viziune cerească, spunând: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Tot atunci, el a cerut iertare pentru cei ce îl ucideau.

Printre cei care au asistat la execuție s-a aflat și Saul, care mai târziu avea să se convertească și să devină Sfântul Pavel.

Credincioșii marchează această zi prin rugăciuni și fapte bune. Este un moment potrivit pentru a împărți alimente în memoria celor plecați din această lume, dar și pentru a aduce pace și iertare în relațiile personale.

Cei care se confruntă cu probleme de sănătate sau conflicte sunt încurajați să aducă în casa lor o icoană sfințită cu Sfântul Ștefan, să participe la slujbe și să facă acte de caritate. Totodată, este o zi în care este bine să ne cerem iertare de la cei pe care i-am rănit și să oferim iertare celor care ne-au greșit.

În anumite zone ale țării, gospodinele pregătesc „pâinicile lui Ștefan”, un preparat dulce asemănător cozonacului. Pâinicile, rotunde și unse cu miere, amintesc de martiriul Sfântului, fiind o ofrandă simbolică în cinstea acestuia.

Sfântul Ștefan rămâne un exemplu de credință și curaj, cinstirea lui în a treia zi de Crăciun amintindu-ne de importanța iubirii, iertării și solidarității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare