Cum să utilizăm corect soba în sezonul rece: sfaturi de la pompieri pentru prevenirea incendiilor

SIGURANȚĂ. Pe măsură ce vremea se răcește, tot mai mulți oameni încep să folosească sobele pentru încălzire. Este esențial ca utilizarea acestor surse de caldă să fie realizată în condiții de siguranță. Iată la ce trebuie să fie atenți cei care folosesc sobele.

Anual, pompierii se confruntă cu numeroase incendii cauzate de sobe sau coșuri de fum, incidente care pot provoca pagube semnificative și, în unele cazuri, chiar pierderi de vieți omenești.

Pentru a preveni astfel de tragedii, pompierii recomandă ca, înainte de utilizare, sobele să fie verificate, reparate și curățate, asigurându-se că sunt în stare perfectă de funcționare. Este important ca lemnele utilizate să nu depășească dimensiunea focarului și să nu supraîncărcați soba. De asemenea, ușițele de alimentare trebuie să fie mereu închise, iar în fața lor este recomandat să se așeze o bucată de tablă pentru a proteja pardoseala.

Pompierii subliniază că este strict interzisă aprinderea focului în sobe cu benzină sau alte lichide combustibile. Coșurile de fum trebuie verificate cu atenție și curățate de către o persoană autorizată. De asemenea, acestea trebuie izolate corespunzător față de elementele combustibile din apropiere. În podurile caselor, coșurile de fum trebuie să fie obligatoriu tencuite pentru a reduce riscurile de incendiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare