Curs de inițiere în prespital – voluntari UPU-SMURD Târgu Mureș exploră lumea intervenției medicale de urgență

UMFST. Organizația Studențească de Medicină de Urgență a organizat, zilele trecute, un curs de inițiere în prespital, la care au participat 15 voluntari UPU-SMURD Târgu Mureș, care au avut ocazia să cunoască lumea complexă a intervenției medicale de urgență prespitalicești prin ateliere și prezentări susținute de formatorii Centrului Național de Formare în Asistența Medicală de Urgență.
În cadrul cursului, au fost abordate aspecte referitoare la înțelegerea sistemului prespitalicesc, aparatura care se regăsește în ambulanțele de terapie intensivă mobilă, gestionarea incidentelor soldate cu victime multiple și triajul START, defibrilarea în condiții de siguranță și simulări de resuscitare avansate în echipă.









