Curs gratuit pentru înființarea Punctelor Gastronomice Locale, organizat la Sărmașu

EVENIMENT. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu Agenția Națională a Zonei Montane, organizează un curs de formare profesională dedicat persoanelor interesate să înființeze Puncte Gastronomice Locale (PGL), inițiativă menită să sprijine valorificarea tradițiilor culinare și dezvoltarea economică a comunităților rurale.
Cursul va avea loc în data de 20 mai 2026, începând cu ora 12:00, la Casa de Cultură a orașului Sărmașu, și este gratuit pentru toți participanții.
La finalul programului de formare, cursanții vor primi un atestat de participare, care poate reprezenta un prim pas în demararea unei activități gastronomice locale autorizate.
Pentru înscriere, participanții sunt rugați să prezinte o copie a actului de identitate. Organizatorii au pregătit și o componentă practică și interactivă a cursului, invitând participanții să aducă un preparat gătit acasă, realizat după rețete tradiționale specifice zonei, care va fi prezentat și degustat în cadrul întâlnirii.
Inițiativa își propune să încurajeze dezvoltarea turismului rural și păstrarea patrimoniului gastronomic local, oferind totodată oportunități de antreprenoriat în mediul rural.
Reprezentanții organizatorilor transmit că astfel de programe contribuie la promovarea identității culinare regionale și la susținerea producătorilor și gospodăriilor locale interesate să își valorifice preparatele tradiționale.




