Cursul postuniversitar „Tendințe și practici curente privind utilizarea computer tomografiei cu fascicul conic în stomatologia pediatrică”

UMFST. Facultatea de Medicină Dentară, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, organizează în data de 28 noiembrie 2023, ora 10:00, cursul postuniversitar cu tema „Tendințe și practici curente privind utilizarea computer tomografiei cu fascicul conic în stomatologia pediatrică”, care se adresează medicilor rezidenți pedodonți și medicilor specialiști pedodonți.
În cadrul cursului, participanții vor aprofunda noțiuni privind utilizarea CBCT-ului în stomatologia pediatrică, regiunea de interes pentru scanarea CBCT la pacientul pediatric, avantajele, dezavantajele și limitele utilizării CBCT-ului în stomatologia pediatrică, integrarea informațiilor rezultate în urma scanării CBCT în planul de tratament.
Partea practică se va axa pe conturarea profilului 3D al pacientului pediatric, analize și interpretări imagistice la această categorie de pacienți.
Lectori: prof. dr. Cristina Bica și șef lucr. dr. Alexandra Stoica.