De ce, din teamă de singurătate, acceptăm orice relație?
LOVE. În adâncul nostru, suntem cu toții construiți să căutăm conexiunea umană. Fie că este vorba de familie, prieteni sau relații romantice, această nevoie de a aparține unui grup sau unei persoane ne definește ca ființe sociale. Cu toate acestea, de multe ori, teama de singurătate ne împinge să facem alegeri care, mai târziu, ajung să ne rănească sau să ne dezamăgească. Acceptăm relații care nu ne împlinesc, ne agățăm de oameni care nu ne oferă ceea ce merităm, doar pentru a umple un gol. Însă de ce ne este atât de greu să ne permitem să fim singuri?
Primul motiv este, fără îndoială, frica. Frica de a rămâne doar noi cu gândurile noastre, cu imperfecțiunile noastre, cu acea liniște care uneori poate deveni apăsătoare. În loc să confruntăm această teamă, alegem soluția aparent mai simplă: o relație, oricare ar fi ea. Chiar și atunci când simțim în adâncul nostru că acel partener nu este potrivit pentru noi, preferăm să ne păcălim singuri. Începem să numim „iubire” ceea ce este, de fapt, doar un refugiu temporar.
Un alt motiv este confuzia dintre dorință și iubire. Dorința de a fi validați, de a fi văzuți, de a fi „aleși” de cineva poate fi atât de puternică încât o interpretăm greșit ca iubire. Ne spunem că, atâta timp cât cineva ne oferă atenție, afecțiune sau chiar o simplă prezență fizică, atunci trebuie să fie iubire. Dar iubirea adevărată nu este despre a umple un gol, ci despre a construi ceva solid, autentic și durabil împreună cu celălalt.
Un alt aspect al acestei dinamici este refuzul de a accepta limitele unei relații. De multe ori, simțim că o conexiune cu cineva nu poate merge mai departe de prietenie. Cu toate acestea, presiunea societății sau propriile noastre dorințe ne fac să forțăm lucrurile. Ideea de a rămâne doar prieteni apropiați cu o persoană de sex opus poate părea o soluție prea puțin satisfăcătoare, așa că insistăm să transformăm acea conexiune într-o relație romantică. În realitate, o prietenie autentică poate fi mult mai valoroasă și mai durabilă decât o relație forțată care se va destrăma în timp.
Nu putem ignora nici presiunea socială. Societatea glorifică ideea de a fi într-o relație, de a avea „pe cineva”. Statutul de „singur” este deseori asociat cu eșecul, mai ales pentru cei trecuți de o anumită vârstă. Oamenii singuri sunt adesea priviți cu milă sau, în cel mai rău caz, cu dispreț, ceea ce îi determină pe mulți să intre în relații doar pentru a evita stigmatizarea. Dar această nevoie de a respecta normele sociale vine la un preț mare: propria fericire.
Este esențial să înțelegem că singurătatea nu este un eșec. Este o oportunitate. Timpul petrecut singur este șansa de a ne cunoaște pe noi înșine, de a ne dezvolta, de a descoperi ce ne dorim cu adevărat de la viață și de la un partener. Este momentul în care putem învăța să ne oferim nouă înșine acea iubire și acea validare pe care le căutăm deseori în ceilalți. Oportunitatea de a avea un PRIETEN care ne iubește este ceva ce uneori este pe nedrept subestimat.Un prienten cu care să râdem, să ne împărtășim grijile și bucuriile, un PRIETEN care să ne țină în brațe atunci când avem nevoie… Un PRIETEN cu care să ne îndeplinim uneori cele mai nebunești gânduri și apoi să plecăm zâmbind , fiecare la viața lui, pentru a ne reîntorce de câte ori avem nevoie unul la celălalt. Acel PRIETEN. Nu iubit, nu amant, nu altceva. PRIETEN.
De asemenea, trebuie să învățăm să fim sinceri cu noi înșine. Dacă simțim că o relație nu ne împlinește sau că nu are viitor, trebuie să avem curajul să punem punct. Nu este un semn de slăbiciune, ci de putere. Puterea de a alege ceea ce este mai bine pentru noi, chiar dacă asta înseamnă să fim singuri pentru o vreme.
Până la urmă, adevărata iubire nu vine din frică, ci din libertate. Libertatea de a alege pe cineva, nu pentru a ne completa pe noi, ci pentru a ne completa viața. Iar pentru a ajunge acolo, trebuie mai întâi să fim împăcați cu noi înșine, chiar și în singurătate.
