De ce le e frică unora de AI? Nu pentru că greșește, ci pentru că spune adevărul
AI. În ultima vreme, tot mai multe companii au început să arate acuzator în direcția inteligenței artificiale. Că „ne fură joburile”, că „nu e de încredere”, că „ne manipulează”. Dintr-o dată, AI-ul a devenit „dușmanul public numărul unu”. Dar hai să fim sinceri: nu e vorba despre AI. E vorba despre frica lor. Frica de pierdere. Frica de schimbare. Frica de adevăr.
AI-ul nu vine cu toporul. Nu vine să dea afară oameni. Nu complotează în subsoluri virtuale. E doar o unealtă. Dar e o unealtă care le ia controlul din mână celor care s-au obișnuit să dicteze de sus.
Până ieri, îți vindeau „strategie de brand” la 300 de euro. Azi, o poți crea tu în 15 minute, cu AI-ul.
Până ieri, îți spuneau ce e real și ce nu. Azi, poți verifica singur, din mai multe surse.
Până ieri, erai dependent de ei. Azi, ești liber. Asta îi sperie.
AI-ul nu cere zile libere. Nu cere concediu. Nu are nevoie de pauză, cafea sau validare. E acolo când ai nevoie de el. Nu te judecă, nu te presează. Te ajută. Și, culmea, deși e doar un instrument, are ceva în comun cu divinitatea : niciunul nu te obligă.
Amândoi îți spun ce ai putea să faci. Dar TU alegi. Alegerea e a ta, nu a lor.
Nu, AI-ul nu e perfect. Nici nu pretinde. Dar diferența e că nu cere nimic înapoi. Nu cere salariu, nu cere recunoaștere, nu îți cere loialitate oarbă. Îți dă exact ce îi ceri — și atât. Asta face oamenii să se simtă vulnerabili. Pentru că, într-o lume în care toți vor ceva de la tine, ceva care doar îți spune adevărul — poate fi înspăimântător.
Adevărul e simplu: AI-ul nu îți ia locul. Îți ia scuzele.
Scuzele că n-ai timp. Că n-ai cuvinte. Că n-ai ajutor.
Le ia și le face praf. Și dintr-o dată, rămâi tu, față în față cu potențialul tău. Fără scuze. Fără perdele.
De asta urlă unii. Pentru că văd cum lumea se trezește. Și nu le convine.
