De la planuri la realitate: campus universitar și spital clinic universitar la Bistrița

UMFST. Conducerea UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș a desfășurat la Bistrița o serie de întâlniri de lucru consistente și aplicate, alături de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, echipa de conducere a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, precum și medici și manageri din sistemul sanitar local.
Discuțiile au avut ca temă centrală dezvoltarea extensiei UMFST din Bistrița și consolidarea programelor de studii și pregătire clinică, printr-un parteneriat dinamic cu autoritățile locale și unitățile medicale din județ.
Dialogul a fost deschis, orientat către soluții concrete – de la extinderea capacității de practică clinică pentru studenți, până la implicarea directă a universității în formarea profesională continuă a personalului medical. Aceste inițiative se înscriu într-un moment-cheie pentru comunitatea locală: demararea iminentă a construcției noului campus universitar UMFST și apropiata finalizare a Spitalului Clinic Universitar de Urgență din Bistrița.
Într-un astfel de context, un parteneriat funcțional cu autoritățile locale devine esențial. Numai printr-o colaborare coerentă, pe termen lung, pot fi create condițiile reale pentru o educație medicală performantă și pentru atragerea tinerilor profesioniști în sistemul sanitar local – un proces început deja la Bistrița și susținut consecvent de peste cinci ani.
Asocierea cu o universitate puternică, cu tradiție și vizibilitate internațională, aduce comunității nu doar prestigiu, ci și beneficii directe: dezvoltare profesională, acces la cercetare, standarde academice înalte și oportunități pentru viitorii medici de a se forma aproape de casă, în condiții moderne.
Ne bucurăm să regăsim la Bistrița un climat de susținere autentică din partea autorităților și o deschidere reală din partea profesioniștilor din sănătate – premisa ideală pentru a construi împreună un model de colaborare universitară care pune, cu adevărat, educația și pacientul în centrul atenției.
Am fost onorați să participăm și la Zilele SCJU Bistrița, un eveniment dedicat celor care, cu discreție și dăruire, mențin zi de zi echilibrul sistemului medical și încrederea oamenilor în el.
Ne întoarcem la Târgu Mureș cu convingerea că Bistrița este astăzi un partener strategic al UMFST în extinderea educației medicale moderne și relevante pentru comunitate.
E pluribus unum!




