DECIZIE – Patru din consilierii excluși din PNL și Consiliul Local municipal au dat în judecată de nouă ori (!) Prefectura și partidul: Miculi a câștigat
OPERAȚIUNEA „AGĂȚAREA”. Patru din cei cinci consilieri excluși din PNL și din Consiliul Local Târgu Mureș (Vasile Miculi, Dumitru Matei, Radu Liviu Todoran și Călin Moldovan) au dat în judecată atât Instituția Prefectului Mureș și PNL Mureș, contestând atât decizia prefectului de constatare a încetării mandatului lor, cât și decizia Biroului Politic Județean de a-i exclude.
Șeful Ocolului Silvic Reghin, Vasile Miculi (fost director al Direcției Silvice județene în perioada 2009-2012), a obținut deja în instanța de judecată (Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Mureș) suspendarea Ordinului prin care, în 8 martie, prefectul de Mureș, Mircea Dușa, a constatat încetarea de drept a mandatului său de consilier local în forul deliberativ din Târgu Mureș.
Chiar dacă există posibilitatea ca Instituția prefectului să atace cu recurs decizia, fiind executorie, aceasta este imediat aplicabilă: adică fostul liberal, exclus din partidul pe lista căruia a devenit consilier local, își poate relua poziția de ales local.
Mai mult, la Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Mureș au fost înregistrate opt (!) solicitări de anulare a Ordinului prefectului prin care s-a decis încetarea mandatelor celor cinci consilieri locali din Târgu Mureș excluși din partid și una, îndreptată împotriva forului de conducere al partidului. Mai exact, fiecare din cei patru a dat de câte două ori în judecată Instituția Prefectului și în grup au acționat în instanță împotriva fostului lor partid.
Evident, și Miculi a înregistrat mai multe dosare (două în nume personal – în care contestă Ordinul de prefect – și unul, înregistrat în 2 aprilie, în numele unui grup din care mai fac parte și Dumitru Matei, Radu Liviu Todoran și Călin Moldovan, adică patru din cei cinci excluși din PNL Mureș, în acest dosar pârâtul fiind PNL Mureș – Biroul Politic Județean). Cel mai probabil, în fază inițială, și ceilalți trei vor primi sentințe similare cu a lui Miculi, posibilitatea ca aceștia să-și încheie mandatul (până în 2020) este însă exclusiv în mâna partidului.
Practic, conducerea PNL Mureș trebuie să decidă dacă vor relua traseul excluderii celor cinci (de data aceasta fără a putea fi contestată decizia), sau dacă, în contextul în care pe lista de supleanți mai aveau un singur consilier pe care au anunțat că-l validează, vor reveni la sentimente mai bune față de exclușii pe considerent de pactizare cu primarul Florea în dauna intereselor cetățenilor și partidului.
Cătălin VISCHI