Deputata PSD Diana Tușa cere finanțarea proiectului pentru instalarea de lifturi la blocurile cu patru etaje

SOCIAL. Deputata Diana Tușa solicită includerea în bugetul de stat a finanțării pentru un proiect destinat instalării de lifturi la blocurile cu trei și patru etaje, considerând că această măsură ar avea un impact major asupra calității vieții persoanelor în vârstă sau cu probleme de sănătate, care se deplasează cu dificultate pe scări.

Într-o postare publică, Diana Tușa a arătat că subiectul a fost discutat în ședința PSD București, subliniind necesitatea ca bugetul Ministerul Dezvoltării pentru anul 2026 să includă finanțarea Proiectului Pilot al Programului „LIFT pentru VIAȚĂ”.

Potrivit acesteia, în România existau, până în anul 2021, aproximativ 88.000 de blocuri cu trei și patru etaje, majoritatea construite înainte de 1989 sau imediat după, care nu sunt prevăzute cu lift. În aceste imobile locuiesc circa 3,8 milioane de persoane, multe dintre ele confruntându-se cu dificultăți majore de mobilitate, ajungând, în unele cazuri, să trăiască izolate în propriile locuințe.

Deputata PSD pledează pentru adoptarea rapidă a proiectului de lege aflat în prezent în dezbaterea Parlamentul României, apreciind că inițiativa ar reda nu doar mobilitatea, ci și demnitatea persoanelor afectate. În paralel, Diana Tușa solicită asigurarea finanțării, prin bugetul pe 2026, a unui Proiect Pilot care să prevadă construirea a câte două lifturi la blocurile de trei-patru etaje din fiecare județ al țării.

De asemenea, proiectul ar putea constitui baza pentru obținerea unei linii dedicate de finanțare europeană în următorul exercițiu financiar, fie prin Fondul Social European Plus (componenta de coeziune și incluziune socială), fie prin programele regionale, pe axele destinate infrastructurii comunitare.

În ceea ce privește soluția tehnică, Diana Tușa subliniază că aceasta este relativ simplă și presupune amplasarea lifturilor în exteriorul clădirilor, pe peretele imobilului. Astfel de soluții sunt deja utilizate pe scară largă în state precum Germania, Austria sau Franța și există inclusiv exemple locale, în București, unde un astfel de proiect a fost implementat de mediul privat în cartierul Pajura.

Inițiativa este prezentată de deputata PSD drept un pas necesar pentru adaptarea fondului locativ vechi la realitățile demografice actuale și pentru creșterea incluziunii sociale în comunitățile urbane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare