Deputații au decis: șoferii de camioane nu mai pot fi obligați să încarce sau să descarce marfa

UTIL. Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care interzice obligarea șoferilor din transportul rutier de marfă să efectueze operațiuni de încărcare sau descărcare a mărfurilor transportate.
Noua reglementare vizează transporturile rutiere contra cost realizate cu vehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 12,5 tone și stabilește clar responsabilitățile transportatorilor, furnizorilor, beneficiarilor și intermediarilor implicați în aceste activități.
Potrivit textului adoptat de deputați, conducătorii auto nu mai pot fi constrânși de către beneficiarii transportului, furnizorii de marfă sau intermediarii acestora să participe la încărcarea ori descărcarea mărfurilor, paleților sau ambalajelor.
Inițiatorii proiectului susțin că măsura vine pentru protejarea șoferilor și pentru delimitarea clară a atribuțiilor profesionale, în condițiile în care mulți conducători auto erau obligați în practică să efectueze și muncă fizică suplimentară, fără ca aceasta să facă parte din responsabilitățile lor contractuale.
Legea prevede însă și câteva excepții. Șoferii pot participa la descărcarea mărfurilor în cazul transporturilor specializate, atunci când natura activității impune acest lucru, dar numai dacă această obligație este prevăzută explicit în contractul de muncă sau într-un act adițional semnat cu angajatorul.
De asemenea, nu va constitui contravenție situația în care conducătorul auto își dă acordul în scris pentru efectuarea operațiunilor de încărcare sau descărcare, cu respectarea normelor privind securitatea și sănătatea în muncă.
Actul normativ introduce și sancțiuni importante pentru nerespectarea noilor reguli. Beneficiarii transportului, furnizorii sau intermediarii care obligă șoferii să efectueze aceste operațiuni riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei.
În cazul transportatorilor, sancțiunile pot ajunge între 10.000 și 20.000 de lei.
Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor vor fi realizate de inspectorii Inspecției Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, împreună cu personalul ISCTR.
Proiectul fusese adoptat anterior și de Senat, iar prin votul final din Camera Deputaților legea merge acum spre promulgare.
Noua reglementare este considerată de reprezentanții din domeniu un pas important pentru clarificarea condițiilor de muncă din transportul rutier și pentru reducerea abuzurilor reclamate de șoferii profesioniști în ultimii ani.




